Patru formaţii din Târgu-Jiu s-au înscris până acum pentru competițiile din cadrul Festivalului Național de Baby și Mini Baschet, respectiv Campionatului Național U12 – ediția 2021, de la Costinești. Potrivit listei prezentate de Federația Română de Baschet, toate echipele noastre vor participa la categoria mini baschet. Este vorba de o reprezentativă de fete (CSM Târgu Jiu) şi trei de băieţi (CSS Târgu Jiu şi ACS Energy Basketball Academy Târgu-Jiu, ultima structură înscrisă cu două formații). În acest an se organizează și competiții în disciplina 3×3. Turneele încep la sfârșitul lunii iunie, respectiv începutul lunii iulie.
BABY BASCHET (28 IUNIE – 3 IULIE)
3×3 – 10 echipe
Feminin – 7 echipe
Masculin – 37 echipe
MINI BASCHET (5/10 IULIE)
3×3 – 26 echipe
Feminin – 26 echipe
Masculin – 90 echipe
CN U12
3×3 – 12 echipe (2 de fete, 10 de băieți)
Feminin – 7 echipe
Masculin – 20 echipe
Perioada de transfer pentru Campionatul Național U12 este între 10-16 iunie anul curent. Sportivii care se transferă pentru Campionatul Național U12 nu vor mai avea drept de transfer până în a doua perioadă de transfer a sezonului 2021/22 (decembrie 2021 – ianuarie 2022).
Cătălin Pasăre