Patru dintr-o lovitură! Deputatul Rotaru a renunțat și la partidul lui Vanghelie pentru UNPR

531

Răzvan Rotaru este cel mai plimbăreț parlamentar de Gorj dacă ne gândim că, din 2012 de când a fost ales deputat în colegiul 1 a trecut, cu adeziune, pe la patru partide politice, și asta în numai un mandat. Mai exact, Rotaru a fost ales în 2012 din partea PP-DD, a trecut la PC, apoi s-a făcut independent până aproape de alegerile locale când a trecut în barca PDS-Partidul Dreptății Sociale, formațiune înființată de Marian Vanghelie, ca acum să treacă, înainte de parlamentare, la UNPR. În ciuda acestei pendulări politice, manifestate de politicianul din Gorj, șeful UNPR îl vede pe Rotaru drept un parlamentar valoros. Președintele UNPR, Valeriu Steriu, l-a felicitat astfel pe Răzvan Rotaru pentru decizia luată și i-a urat bun venit în rândurile progresiștilor. “Răzvan Rotaru este un parlamentar valoros și este un mare câștig pentru grupul nostru parlamentar. Îi mulțumesc că a luat decizia de a ni se alătura. Este un moment bun pentru UNPR, care acum poate merge înainte cu oameni de valoare, care-și au locul lor bine definit în proiectul UNPR”, a declarat Steriu.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here