Patru ani de închisoare pentru fratele unui poliţist

144

criminal licuriciFlorin Loredan Toma, fratele unui fost poliţist, a fost condamnat la patru ani de închisoare după ce la jumătatea lunii iulie a anului trecut şi-a lovit un prieten, lovindu-l cu pumnii şi picioarele în plină stradă.

Tragedia a avut loc pe data de 18 iulie 2011, în satul Frumuşei din comuna Licurici, Toma fiind trimis în judecată în octombrie 2011, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală a rezultat că la data de 18 iulie 2011, în timp ce se aflau în drumul public din satul Frumuşei, comuna Licurici, pe fondul consumului de alcool, Toma i-a aplicat prietenului său, Gabriel Zăvoi, lovituri cu pumnul şi picioarele, în mod repetat, în zone vitale ale corpului, producându-i leziuni traumatice foarte grave, în urma cărora victima a decedat după câteva minute. Toma şi Zăvoi, ambii în vârstă de 37 de ani, se cunoşteau din copilărie, între locuinţele lor fiind o distanţă de aproximativ 100 de metri. Mai mult, erau şi rude într-un grad mai îndepărtat. În ultima perioadă, înaintea morţii lui Gabriel Zăvoi, cei doi mergeau împreună să muncească pe la diferite persoane sau să consume băuturi alcoolice prin localuri.

Încadrarea faptei, schimbată

Florin Toma a fost condamnat marţi la executarea unei pedepse de 4 ani de închisoare, încadrarea faptei fiind însă schimbată din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, din pedeapsa aplicată urmând a fi dedusă durata reţinerii şi arestării preventive, de la 18 iulie 2011 la zi. Pe lângă interzicerea anumitor drepturi, Florin Toma va trebuie să plătească 2.412, 35 lei despăgubiri materiale şi 40.000 lei daune morale către partea civilă Zăvoi Porumbiţa. De asemenea, Toma mai trebuie să plătească şi 718 lei despăgubiri civile către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj, precum şi 2.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Totodată, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, instanţa de judecată a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a sentinţei, în vederea introducerii acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Sentinţa a fost pronunţată în data de 7 februarie 2012 de Tribunalul Gorj, Toma putând însă face apel în termen de 10 zile.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here