Patru angajați ai DGASPC Gorj, pozitivi la noul coronavirus! Trei dintre ei, transferați ieri, la Târgu-Cărbunești

1855

După ce în mai multe județe din țară au fost raportate cazuri de infectare cu noul coronavirus în rândul personalului din centrele de asistență socială, din păcate, iată că acum și Gorjul figurează pe ,,lista neagră”. Primele cazuri de COVID-19 din centrele de asistență socială din Gorj au fost deja transferate la spitalul suport din Târgu-Cărbunești.

Este focar la unul dintre centrele din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj! Prima persoană confirmată pozitiv la COVID-19 în rândul personalului din centrele de asistență socială din Gorj a fost transferată, sâmbătă, la Spitalul Târgu-Cărbunești. Este vorba despre o infirmieră al cărui test pozitiv a ieșit în data de 23 mai. La câteva ore după pozitivarea testului, femeia, deși asimptomatică, a fost transportată la spitalul suport. Recoltarea testului a fost făcută în data de 21 mai. Infirmiera este salariată a Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap Târgu-Jiu.

Alți trei colegi, pozitivi, dar asimptomatici
Din păcate, ieri, alți trei salariați din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, de la același centru, colegi cu infirmiera, au aflat că sunt pozitivi la testul efectuat pentru depistarea noului coronavirus. Ieri dimineață, deja conducerea unității spitalicești din Târgu-Cărbunești făcea toate pregătirile pentru primirea noilor cazuri. Informația a fost confirmată de către managerul Constantin Tîrziu. ,,Ne-au sunat cei de la Sanepid să ne spună că ne mai vin încă trei pozitivi, toți salariați ai DGASPC Gorj. Primul caz de la un centru din subordinea DGASPC Gorj ne-a ajuns, sâmbătă după-amiază. Este vorba despre o femeie care nu prezintă simptome. Aceasta se află deja sub tratament. Noi, aici, în ceea ce privește pacienții infectați cu noul coronavirus, îi punem pe toți pe tratament, fie că sunt asimptomatici, fie că prezintă simptome. Și asta deoarece ne dorim să scurtăm perioada de negativare a testelor și vindecarea mai rapidă a lor”, a declarat, ieri dimineață, pentru Gorjeanul, Constantin Tîrziu, managerul Spitalului Târgu-Cărbunești.Totodată, și conducerea DGASPC Gorj a confirmat faptul că alte trei noi cazuri au fost depistate, ieri, la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap Târgu-Jiu. ,,În urma testărilor efectuate în cadrul anchetei epidemiologice demarate de către DSP Gorj la nivelul centrului rezidențial subordonat DGASPC Gorj, unde, în data de 23 mai 2020, a fost confirmat un caz pozitiv de infectare cu noul coronavirus, s-au confirmat noi cazuri pozitive. La aceeași dată, au fost recoltate probe de la 14 persoane, trei rezultate fiind pozitive. Rezultatele ne-au fost comunicate în dimineața zilei de 25 mai 2020. Cele trei persoane confirmate cu COVID-19 sunt asimptomatice. Precizăm faptul că se iau toate măsurile necesare astfel încât activitatea centrului să se desfășoare fără probleme”, a declarat Laurențiu Diaconescu, directorul general al DGASPC Gorj.La Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap Târgu-Jiu sunt adăpostiți în prezent 36 de copii.

Salariații din centrele DGASPC, testați!
După apariția primului caz pozitiv de COVID-19 în rândul salariaților, DGASPC Gorj a transmis, duminică seară, un comunicat de presă prin care informa opinia publică despre recoltările și testările făcute de către Direcția de Sănătate Publică: ,,(…) Personalul de îngrijire din centrele rezidențiale subordonate DGASPC Gorj este testat de două ori pe lună. Astfel, în data de 21 mai 2020, la acest centru s-au efectuat recoltări pentru un număr de 21 de angajați, rezultatul acestora fiindu-ne comunicat de către DSP Gorj în data de 23 mai 2020. Dintre cele 21 de rezultate unul a fost pozitiv, motiv pentru care, imediat, am pus la dispoziția DSP Gorj toate datele și informațiile necesare pentru a fi declanșată o anchetă epidemiologică.
Precizăm că, atât pe perioada stării de urgență, cât și pe perioada stării de alertă, în centrele din subordinea DGASPC Gorj, s-au luat toate măsurile de protecție prevăzute de legislația în vigoare, în vederea prevenirii infectării cu virusul SARS-CoV-2, printre care: utilizarea de soluții dezinfectante pentru mâini, cât și pentru suprafețe, precum și purtarea obligatorie a măștilor și mănușilor de protecție, termometrizarea angajaților la fiecare intrare în tură și declararea pe proprie răspundere de către aceștia a faptului că nu au simptome specifice infectării cu noul coronavirus (COVID-19) și nu au intrat în contact cu persoane suspecte de infectare cu acest coronavirus. De asemenea, beneficiarilor li se măsoară temperatura de două ori pe zi, sau ori de câte ori este nevoie, urmărindu-se în permanență evoluția stării lor de sănătate. În ceea ce privește persoana confirmată pozitiv cu noul coronavirus, aceasta nu prezintă simptome specifice infectării, starea ei de sănătate fiind bună, aceasta fiind internată, în data de 23 mai 2020, într-un spital COVID-19. (…) Deși vorbim despre un număr de peste 1000 de angajați și aproximativ 700 de beneficiari, atât copii, cât și adulți, din centrele rezidențiale, până acum DGASPC Gorj nu a înregistrat niciun caz pozitiv, deoarece au fost respectate măsurile impuse de Ordonanța militară nr. 8/2020, respectiv izolarea preventivă la locul de muncă a personalului pe o perioadă de 14 zile, urmată de o perioadă de 14 zile de izolare preventivă la domiciliu. Odată cu instituirea stării de alertă astfel de măsuri nu au mai fost stabilite, constatându-se o relaxare a acestora. În continuare, activitatea la nivelul centrelor rezidențiale din subordinea DGASPC Gorj se desfășoară în parametri normali, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție prevăzute de legislația în vigoare în vederea prevenirii infectării cu virusul SARS-CoV-2”.
Izabella Molnar

Ieri, DSP Gorj a raportat că la nivelul județului au fost diagnosticate în total cu noul coronavirus un număr de 120 de persoane. După diagnosticarea cu COVID-19 a patru infirmiere de la centrul din subordinea DGASPC Gorj și în urma anchetei epidemiologice, s-a decis să intre în izolare întreg personalul centrului rezidențial, fiind vorba de aproximativ 80 de persoane. Vor fi testați atât angajații, cât și cei 36 de copii din centru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here