Patru angajaţi ai Carierei Pinoasa, anchetaţi pentru furt calificat

505

Patru angajaţi ai Carierei Pinoasa, între care şi un inginer şef, au petrecut o noapte în arestul IPJ Gorj după ce au furat câteva sute de metri de cablu electric din cadrul unităţii miniere pentru a-l vinde la un depozit de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase din Bîlteni. Cei patru bărbaţi au scăpat de arest. Nu însă şi proprietarul depozitului.

Potrivit poliţiştilor, furtul a fost comis în noaptea de vineri spre sâmbătă. „Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Fărcăşeşti au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 37 şi 51 de ani, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în noaptea de 20/21.03.2015, aceştia ar fi sustras 350 de metri de cablu electric din cadrul unei unităţi miniere din zona Pinoasa, cu intenția de a-l valorifica la un depozit de colectare a deșeurilor feroase și neferoase din comuna Bîlteni”, a anunţat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Duminică, cei patru bărbaţi au fost prezentaţi magistraţilor cu propuneri legale, ocazie cu care a fost dispusă luarea măsurii controlului judiciar faţă de aceştia.

Mandat pentru patronul depozitului
Dacă cei patru angajaţi ai Carierei Pinoasa au scăpat de arest, nu la fel de norocos a fost proprietarul depozitului de colectare a deșeurilor feroase și neferoase din comuna Bîlteni. Pe numele acestuia a fost emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 15 zile pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here