Patronul unei spălătorii din Târgu-Jiu, terorizat de un fost angajat

919

Facerea de bine i-a adus numai rău administratorului unei spălătorii din Târgu-Jiu, care susține că a ajuns în mijlocul unui scandal anchetat de polițiști, din cauza unui fost angajat pe care l-a concediat pentru că l-a depistat, în repetate rânduri, sub influența băuturilor alcoolice. În urma numeroaselor sesizări primite de la clienți nemulțumiți, omul de afaceri l-a anunțat pe bărbatul de 47 de ani, angajat în decembrie 2017, ca spălător, să elibereze garsoniera care i-a fost pusă la dispoziție și să-și caute alt loc de muncă. ”După ce l-am anunțat că este concediat, pentru că obișnuia să consume alcool în timpul serviciului, acesta m-a implorat în aprilie să-l primesc înapoi. Mi-a părut rău de el și pentru că știam că nu are pe nimeni, am acceptat, după ce a promis că nu va consuma alcool, promisiune pe care nu a respectat-o. Sâmbătă, din nou a venit un client nemulțumit la mine și atunci l-am pus să spele iar autoturismul. Ulterior, am aflat de la o altă angajată că ar fi consumat două sticluțe de spirt și l-am rugat să plece. A sărit să mă bată, a scot și cuțitul. Am chemat Poliția, după ce m-am închis în birou cu clientul respectiv, de teama cuțitului. A venit Poliția, i-a spus să plece și atât, după ce sunasem la 112. De două ori au venit polițiștii sâmbătă. Luni, bărbatul s-a întors la spălătorie, să ceară bani și să-l primesc înapoi, în stare avansată de ebrietate și eu nu am făcut decât să-l iau de guler și să-l dau afară pe poartă, unde s-a întins și a mințit că l-aș fi agresat. Am rugat-o pe angajată să sune salvarea, pentru că s-a întins pe jos”, a declarat administratorul spălătoriei, pentru Gorjeanul.
Surpriza pentru acesta a venit a doua zi, marți, când Poliția a anunțat că se fac cercetări pentru lovire.
”La data de 7 mai, poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un bărbat de 47 de ani, din comuna Bâlteni, despre faptul că în timp ce se afla la o spălătorie auto, din municipiu, ar fi fost agresat de un bărbat de 48 de ani, din localitate, administrator al spălătoriei, în urma unui conflict spontan generat de neînțelegeri anteriore. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Omul de afaceri are și imagini cu fostul angajat, în stare de ebrietate, în timpul serviciului, înregistrări în care îl ruga să-l primească la muncă și îi promitea că renunță la acest viciu. Acesta cere Poliției să dispună o măsură, astfel încât fostul salariat să nu mai pătrundă în spălătorie. ”Mi-a părut de el când l-am angajat, de aceea i-am plătit și chirie la garsonieră, însă nu a apreciat eforturile mele. Știam că nu are unde să doarmă, era frig, în decembrie. L-am primit și a doua oară, însă nu mai pot continua așa. I-am luat și medicamente, haine, lenjerie, saltea, însă totul a fost în zadar. L-am găsit întins în baie, dormea în timpul programului, l-am și filmat”, a mai declarat omul de afaceri din Târgu-Jiu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here