Patronul unei brutării din Negomir, cercetat pentru evaziune fiscală

399

Un bărbat în vârstă de 51 de ani din Negomir, administrator al unei brutării din localitate, este cercetat de poliţiştii gorjeni pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Oamenii legii au descoperit că în perioada ianuarie-februarie 2013, bărbatul a comercializat produse de patiserie fără a înregistra în evidenţele contabile ale societăţii veniturile realizate.

În cursul zilei de 12 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Rovinari, Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari – Posturilor de Poliţie Fărcăşeşti, Negomir şi Bâlteni, au organizat şi executat o acţiune pe raza de competenţă, în scopul combaterii ilegalităţilor în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri (produse panificaţie). Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au depistat în trafic un conducător auto, patron al unei brutării din Negomir, care transporta produse de panificaţie şi patiserie fără a deţine documente care să ateste provenienţa acestora. „Pe raza oraşului Rovinari, a fost identificat în trafic B.G., de 51 ani, din localitatea Negomir, administrator al unei societăţi comerciale, care transporta cu o autoutilitară produse de panificaţie şi patiserie. Administratorul societăţii nu deţinea documente legale prin care să justifice provenienţa pentru 15 pâini franzelă a 600 gr/pâine şi a 20 pateuri. Împotriva acestuia s-a luat măsura sancţionării contravenţionale pentru încălcarea prevederilor art. 1, lit. e din Legea nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, cu amendă în cuantum de 6.000 lei şi confiscarea cantităţilor de produse de panificaţie şi patiserie transportate ilicit. Totodată, asupra conducătorului auto au fost găsite documente extracontabile, ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, a anunţat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Verificările au fost continuate la un alt punct de lucru de pe raza localităţii Negomir, aparţinând aceleiaşi societăţi, unde au fost găsite la comercializare mai multe produse de patiserie pentru care vânzătoarea, o femeie de 38 ani din localitatea Negomir, nu deţinea documente de provenienţă. Împotriva acesteia s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 1.000 lei şi confiscarea cantităţilor de produse de patiserie expuse la vânzare în mod ilicit. O altă serie de verificări efectuate de poliţişti la firma bărbatului au scos la iveală nereguli în evidenţele contabile. “Au fost efectuate verificări şi la brutăria din comuna Negomir, aparţinând lui B.G., ocazie cu care au fost ridicate documente contabile privind întreg procesul de panificaţie (rapoarte de producţie, bonuri consum, avize expediţie). Având în vedere, că din primele acte premergătoare efectuate a rezultat că în perioada ianuarie – februarie 2013, administratorul, B.G., a comercializat produse de patiserie ce nu au fost înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii atât la venituri cât şi la cheltuieli”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here