Patronul fostei Fabrici de Țigarete Târgu-Jiu, condamnat definitiv

288

Patronul clubului Astra Giurgiu şi totodată al fostei fabrici de țigarete de la Târgu-Jiu, a fost condamnat astăzi la 2 ani și jumătate de închisoare cu executare de Curtea de Apel București, în dosarul finanțării ilegale a campaniei electorale a lui Mircea Geoană în anul 2009. În același dosar a fost condamnat și Gheorghe Bunea Stancu, la trei ani de închisoare cu executare. Sentințele sunt definitive. Omul de afaceri Ioan Niculae a fost reaudiat astăzi, joi, 2 aprilie, întrucât a dorit să dea un supliment de declarație. În acest caz, în primă instanță, Judecătoria Sectorului 1 a decis, în 20 noiembrie 2013, achitarea omului de afaceri, aceeași decizie fiind luată și în cazurile celorlalți inculpați, Gheorghe Bunea, Viorel Barac și Gheorghe Teodorescu.

”Dacă aș fi vrut să finanțez un partid, aveam toate pârghiile legale, dar și potența financiară și nu avea rost să risc siguranța mea și a oamenilor mei printr-un contract măsluit”, s-a apărat Niculae în fața judecătorului.

Decizia Judecătoriei Sectorului 1 a fost contestată la Curtea de Apel București. Potrivit procurorilor, Ioan Niculae, patron al SC Interagro SA a finanțat ilegal campania electorală a lui Geoană cu suma de 1 milion de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here