Patronul de la Bugda, cercetat pentru evaziune fiscală

241

evaziune-fiscala-sloboziaIon Budilică a fost reţinut ieri de poliţişti, suspectat fiind de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Mai exact, oamenii legii au descoperit că, în perioada decembrie 2009 – septembrie 2011, bărbatul de 45 de ani, în calitate de administrator al SC Bugda IMPEX SRL, a creat bugetului statului un prejudiciu de aproape 600.000 lei.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Gorj au dispus ieri reţinerea pe timp de 24 de ore a administratorului firmei Bugda IMPEX din municipiu, suspectat de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Potrivit IPJ Gorj, pe parcursul a aproape doi ani, târgujianul a reuşit să creeze la bugetul statului un prejudiciu de peste 575.000 de lei, prin nedeclararea veniturilor obţinute în urma vânzării mărfurilor. Mai mult, se pare că bărbatul şi-a pus angajaţii să întocmească zeci de avize de însoţire a mărfii false. “Din activităţile de cercetare efectuate până la acest moment de către poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj cu sprijinul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (S.I.P.I.) Gorj, s-a constatat că B.I., de 45 de ani, din Târgu-Jiu, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din municipiu, în perioada decembrie 2009 – septembrie 2011, nu a declarat adaosul comercial real practicat la vânzarea mărfurilor ( echipamente şi furnituri de fierărie pentru instalaţii sanitare şi de încălzire, unelte, materiale de construcţii etc. ), ceea ce a condus la obţinerea de venituri care nu au fost înregistrate în actele contabile şi nu au fost declarate organelor fiscale. Mai mult, pentru ascunderea activităţii infracţionale, târgujianul este suspectat că a dispus angajaţilor societăţii să întocmească în fals zeci de avize de însoţire a mărfii. Toate operaţiunile efectuate de către administratorul societăţii au avut ca rezultat diminuarea impozitului pe profit şi a TVA, prejudiciul produs astfel bugetului consolidat al statului fiind de 575.842 de lei”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Ieri după-amiază, în urma probatoriului administrat, pe numele suspectului a fost emisă ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, urmând ca acesta să fie prezentat astăzi, cu propunere de arestare preventivă, Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare a suspectului.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here