Patronii, obligaţi să contribuie la pensii

399
bogdan-hossuPotrivit ultimului proiect de lege a pensiilor, acţionarii şi PFA-urile vor plăti peste 30% din venituri la sistemul de contribuţii sociale.

Românii care obţin venituri mai mari de 610 lei pe lună doar din activităţi independente, fără să aibă un contract de muncă, vor fi impozitaţi de stat cu o contribuţie la asigurări sociale de 31,3%. Este cazul asociaţilor, al acţionarilor, administratorilor sau al managerilor, dar şi al persoanelor fizice autorizate (PFA). Ei vor plăti o contribuţie lunară cuprinsă între 220 de lei şi 2.800 de lei, în funcţie de venitul declarat la casa de pensii. În categoria viitorilor contribuabili intră şi angajaţii în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asigurate în sistemul statului căruia aparţine instituţia. Vor contribui la bugetele de asigurări sociale şi cei care realizează venituri exclusiv din drepturi de autor, convenţii civile sau contracte de colaborare, ca şi alte persoane care obţin venituri din activităţi profesionale. Mai puţin avocaţii şi personalul clerical, care vor avea în continuare propriul sistem de pensii. Liderii sindicali care au participat la negocierile de la Ministerul Muncii, cu premierul Emil Boc au primit asigurări că niciun bugetar nu va pierde nimic la salariu în urma aplicării legii salarizării unitare. „Ni s-a spus că ordonanţa de urgenţă privind aplicarea acestei legi în 2010 a fost modificată în guvern, astfel încât să nu poată fi reduse nici salariile celor care au contracte colective sau individuale de muncă, adică toţi vor rămâne cu salariile din decembrie 2009, acesta va fi etalonul general”, a declarat liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Reprezentanţii ministerului spun însă că „persoanele care au acţiuni la o firmă, dar nu au şi contract de muncă acolo trebuie să se asigure, pentru că dacă firma dă faliment, ei nu beneficiază nici de ajutor de şomaj, nici de pensie, nici nu au asigurare medicală”.

Selecţie realizată de Daniela SCAFEŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here