Patroni din județ, amendați de ITM!

1071

Trei persoane care desfășurau activitate fără forme legale de angajare și două care munceau în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial, au fost depistate, în perioada 16-20.08.2021, la patru angajatori din Târgu-Jiu, Stănești, Mătăsari și Rovinari, în urma controalelor inopinate efectuate de către inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Muncă Nedeclarată și Serviciului Control Relații de Muncă.

Dintre amenzile aplicate, cea mai mare este în valoare de 30.000 lei, aplicată unui angajator din Comuna Stănești, cu punct de lucru în Municipiul Târgu-Jiu, având domeniu de activitate restaurante, fiind depistat în timp ce folosea în activitate două persoane minore,  pentru una neavând încheiat în prealabil contract individual de muncă, iar cealaltă persoană prestând activitate după finalizarea orelor de program prevăzute în contractul individual de muncă cu timp parțial.

De asemenea, în aceeași perioadă, inspectorii de muncă au efectuat 37 de controale care au vizat atât relațiile de muncă, cât și securitatea și sănătatea în muncă, fiind aplicate 24 de amenzi contravenționale în cuantum de 179.000 de lei și dispuse 148 măsuri de remediere a deficiențelor constatate.

„Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj reamintește angajatorilor că, în conformitate cu prevederile Legii 53/2003, Codul Muncii, încadrarea în muncă a minorilor cu nerespectarea condițiilor legale de vârstă sau folosirea acestora pentru prestarea unor activități cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă” a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef  al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here