Patron evazionist, trimis în judecată

436

Un nou caz de evaziune fiscală a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Gorj, inculpatul fiind administratorul unei firme din Târgu Jiu. Conform procurorilor din cadrul Parchetului Judeţean, cei care au efectuat ancheta, Ion Diaconescu Ioviţoiu nu a înregistrat în evidenţele contabile toate facturile şi a prejudiciat bugetul de stat, motiv pentru care

acum va fi tras la răspundere, el riscând până la 8 ani de puşcărie, deşi are şanse mari să primească şi o pedeapsă cu suspendare, aşa cum s-a mai întâmplat şi în alte situaţii de acelaşi gen. „Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că sus-numitul, în calitate de împuternicit pentru administrarea societăţii comerciale Ioviconstruct SRL Târgu-Jiu, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în cursul anului 2008 nu a evidenţiat în contabilitatea societăţii mai multe venituri realizate din activităţi comerciale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Prejudiciul creat bugetului de stat a fost stabilit la suma de 32.478 lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 14.847 lei şi TVA în sumă de 17.631 lei”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here