Patroana brutăriei din Bălești închisă de inspectorii DSP l-a chemat, joi, la muncă pe salariatul care se simțea rău!

5576

Adrian Cosmin Mărgău, tânărul de 37 de ani din Telești care a decedat urmare a infectării cu coronavirus, a fost condus miercuri pe ultimul drum. La înmormântarea fiului a participat doar mama, care a fost lăsată să plece din spital doar pentru acest eveniment, un echipaj SMURD fiind în apropiere. Tatăl tânărului era internat la Infecțioase, părintele având sănătatea foarte afectată de virus. Între timp, inspectorii DSP au închis brutăria unde a lucrat tânărul decedat și au sancționat societatea cu 30.000 de lei. Grav este că familia susține că patroana brutăriei din Bălești l-ar fi chemat joi la muncă pe salariatul virusat, deși acesta i-a spus că se simte rău, iar o altă angajată, confirmată cu Covid, era deja internată la Infecțioase.

,,Dacă azi Dumnezeu mi-ar spune că-mi poate îndeplini o dorință, l-aș ruga ca tu să te poți întoarce! Să te întorci, să-mi iau rămas bun de la tine și să-ți spun cât de minunat ai fost în toți acești ani. Să-ți spun că ne vom aminti întotdeauna cu dragoste și dor de tine și te vom pomeni neîncetat.
Dar Dumnezeu nu-mi promite nimic, iar oamenii buni, așa ca tine, au un loc aparte în ceruri. Drum lin spre cer Cosmin Adrian Mărgău și să ne ierți dacă în toți acești ani ți-am greșit vreodată cu voie sau fără de voie.
Drum lin și ușor suflet frumos, iar în ceruri să le faci viața frumoasă îngerilor cum ne-ai făcut-o și nouă”. Acesta este un mesaj de condoleanțe postat de o rudă de-a tânărului de 37 de ani din Telești, care a murit de insuficiență respiratorie, că apoi să se constate că acesta avea Covid-19. Tânărul a fost pregătit pentru o înmormântare obișnuită, asta deoarece luni dimineață a fost găsit mort în pat, de părinții săi. Ca apoi, DSP să constate că de fapt decedatul murise de Covid. Anunțul DSP a impus sigilarea sicriului și grăbirea înhumării acestuia, potrivit normelor impuse de Covid-19.

Firul evenimentelor
Până la decesul de luni dimineață, toată săptămâna trecută, salariatul brutăriei din Bălești a dat semne că are o răceala care se acutiza. Sora lui Adrian Cosmin Mărgău, asistent medical, decide să îl prezinte pe fratele său la medicul de familie, convinsă că acesta are Covid. Asta și după ce o altă colegă de serviciu de-a acestuia este internată în Secția de Boli Infecțioase, suferind de coronavirus.
Medicul de familie susține același lucru ca și sora pacientului și îi recomandă testarea și internarea în spital. Chiar vrea să sune la 112 pentru ca o ambulanță să ia pacientul dacă testul se confirmă. Mărcău susține că se va interna, dar că va discuta acest aspect cu părinții săi. A doua zi, bolnavul se răzgândește, asta și după ce șefa sa, Denisa Topală Băiașu, îi cere să revină la muncă, la brutăria din Bălești, lucru specificat acum de membrii familiei acestuia.
Lucrurile se complică, legat de starea de sănătate a tânărului, care a luat în calcul, luni dimineață cel puțin, sfatul medicului. A fost însă prea târziu. Acesta se trezește la 5.00 dimineața, cu o stare de rău, dar revine înapoi în pat, unde este găsit mort câteva ore mai târziu. Diagnosticul pus este insuficiență respiratorie, cauzată însă de Covid.
DSP a sancționat drastic însă brutăria și angajatorul.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here