De-a lungul istoriei, Biserica Ortodoxă Română a fost renumită pentru grija deosebită arătată conservării reperelor care au contribuit la formarea şi consolidarea identităţii poporului român: limba, cultura şi structura sa religioasă.
Astăzi, situaţia este cu totul alta, Biserica este prinsă în febra construcţiilor megalomanice, așa că nu mai este o surpriză că nimeni nu se mai interesează de starea deplorabilă în care se află bisericile vechi de lemn sau din zid – monument istoric din județul Gorj, adevărate opere de artă ale înaintașilor şi între puţinele modalităţi artistice şi manifestări culturale de masă ale acestora.
Din cele spuse de funcționarii Direcției de Cultură Gorj, numărul lor se ridică la peste 180, dintre 
care 116 din lemn, niște cifre cu care ar trebui să ne mândrim dacă astăzi nu ar fi văzute ca o adevărată povară, fiind prinse în menghina legislației neclare, a nepăsării preoților care le administrează și a primarilor care nici nu știu că au un monument în comună.
La o discuție cu mai mulți oameni pricepuți pe domeniu, am aflat că mai mult de jumătate dintre ele nici măcar nu sunt menționate în documentele cadastrale, preoții arătând un total dispreț față de conservarea lor, mulțumindu-se să mai bată câte o tablă când vine iarna sau, de ce nu…să mai pună câte un termopan, de modernizare. Dacă bați la pas județul, se poate constata că majoritatea zac în uitare, izolate prin cimitire sau la margini de sat, cu învelitorile ciuruite, interioarele devastate, nevizitate nici măcar de credincioșii de-acolo și nevalorificate potrivit valorii 
istorice și patrimoniale.
Asistăm anual la câte 5-6 sfințiri de biserici noi, ultima fiind uriașa catedrală din Motru, care înghit miliarde, dar nu l-am văzut pe mitropolit târnoșind vreo biserică de lemn – monument istoric în ultimii trei ani în județul Gorj.
Dacă-i întrebi pe înalții prelați, vei constata ușurința cu care se aruncă vina în ograda primăriilor locale sau la Consiliul Județean, nu că viceversa n-ar fi valabilă și pentru aceștia.
Așa că soluția adoptată de toți, parcă după scenariul unei monstruoase coaliții, este dezinteresul 
și nepăsarea; parcă au semnat împreună (înalți prelați ai BOR și decidenți ai Ministerului Culturii și Consiliului Județean, primari și preoți), un act de condamnare la moarte, la dispariție lentă dar sigură, a acestor bijuterii de arhitectură românească.
Întrebarea esențială, în acest context, este cine își asumă răspunderea pentru starea jalnică în care au ajuns bisericuțele noastre monument istoric și de ce nu se iau măsuri pentru salvarea lor?
Pe cine să așteptăm să ia taurul de coarne, sau pe Necuratul de coarne (pardon de expresie!) ca să salvăm această zestre de valoare a strămoșilor noștri?
Probabil că Dumnezeu ne va auzi din imensitatea turlelor catedralelor de astăzi, dar nu ne va ierta pentru jefuirea acestui patrimoniu care a salvat identitatea poporului român.
Biserica de lemn: o ființă spirituală a satului
Așa stând lucrurile, ancheta noastră și-a început cursul cu o primă opinie avizată, aceea a domnului Ion Cepoi, directorul Centrului Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale Gorj: ”O asemenea biserică, de lemn sau de zid, e o ființă spirituală a satului. Să nu uităm că Gorjul este un ținut ortodox cu adânci rădăcini ontologice și mitologice. Prin urmare, multe dintre asemenea bijuterii arhitectonice sunt ridicate pe ruinele, pe urmele sacre ale altei biserici. Sub acoperișurile lor de șindrilă (cândva, azi de tablă) este conservată zestrea de continuitate a României. Prin ele, neamul nostru a luptat pentru a înfrânge internaționalismul cultural și instituțional al lumii, cultivând interesul în loc și context. Între secolele XIV-XVII, călugării au înființat (acesta e verbul cel mai potrivit) lăcașe de cult în care copiii au învățat, în pridvoarele lor, carte. Cei aparținători școlii de la Tismana au descălecat pentru a împânzi, cu turlele lor discrete, și țările Moldovei și Transilvaniei. În ceea ce privește Gorjul, acest județ a avut norocul să aibă două capitale culturale: una, religioasă, la Tismana; și o alta, administrativă, la Târgu Jiu. Cele mai multe biserici de lemn din România sunt în Gorj. De ce în Gorj? Pentru că pe vatra lui s-a dezvoltat o adevărată cultură a lemnului, care a născocit biserica cu două proțapuri. Comunitățile locale atacate fiind de migrațiile barbare, de tot soiul de hoarde cuceritoare, își tractau biserica mutând-o dintr-un loc în altul. Și-o purtau cu ei peste tot, ferindu-se de violențele istorie, de intruziunile acesteia în existența lor înfricată de Dumnezeu, înfiorată de credința lor neclintită într-o lume mai bună: adică lumea ailaltă, căci aceea în care trăiau ei era infernul pe pământ. Pentru ei religia nu a fost înțeleasă ca o ideologie, ci ca un modus vivendi, ca o expresie a identității lor active, creatoare la tot pasul de metafizică și de nepieritoare frumuseți.”
BOR și principiul ”de-a ne ucide bătrânii”
În periplul nostru documentar, ce se voia nu atât unul polemic, cât artistic și moral-estetic, am ținut să-i smulgem câteva atitudini tranșante unui redutabil specialist în domeniu, arhitectul Iulian Cămui, azi întreprinzător cu firmă exact pe acest tronson: ”Aceste micuțe biserici din lemn și de zid merită salvate, pentru că ele reprezintă mărci antropologice și axiologice ale istoriei neamului. Actualmente se află într-o stare de degradare foarte avansată. De vină sunt deopotrivă administrațiile locale și proprietarii de drept: parohiile. Administrația BOR nu pare a se sinchisi de jalnica lor cădere în dizgrație și într-o deloc meritată uitare. Dezafectate deja, parohiile care ar trebui să le salveze nu le mai consideră utile și necesare și refuză a obține pentru ele titlu de proprietate. Unele parohii sunt atât de sărace că nu-și permit, dar cele bogate manifestă același crunt comportament de indiferență. Segmentul cultural și moral al proprietarilor – care sunt parohiile – lasă de dorit. Acest aspect justifică de altfel și neimplicarea lor în restaurarea acestor biserici gorjene de patrimoniu. Metaforic vorbind, BOR merge pe principiul ”de-a ne ucide bătrânii”. Și când te gândești că există fonduri europene care ar putea fi accesate de către cele două administrații paralele. Ar fi suficient ca acestea să conlucreze, căci potențialul turistic al bisericilor patrimoniale ar putea fi exploatat avantajos. Dar, pe dos, bisericile Sfântul Nicolae din Albeni, sfândul Grigore Teologul din Bălănești, Valea Poenii din Samarinești dispar pur și simplu pe zi ce trece, se tranformă în praf și pulbere, sub ochii nepăsători ai preoților, orbi și surzi la sufletul lor, cu care ar trebui să dialogheze, dacă ar avea firește o educație în acest sens. Oare instituțiile de învățământ care îi pregătesc le-a dezvoltat și cultul pentru aceste biserici în suferință, care prin faptul că se văd se spovedesc zilnic parohiilor care le administrează. În concluzie, 80% din aceste lăcașe sacrosancte sunt în pericol, iar 30% au urgentă nevoie de intervenție”
Măsuri care cad în seama autorităților publice locale
La Direcția Județeană pentru cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Gorj, am cerut o informare succintă privind starea de conservare a monumentelor istorice gorjene. Am obținut-o de la doamna Monica Vlădoianu: ”Lista monumentelor istorice înscrie pentru Gorj 511 poziții care cuprind situri arheologice, monumente istorice de arhitectură, monumente de for public și monumente comemorative. Până în prezent am reușit să monitorizăm total sau parțial monumentele istorice din 38 de unități administrativ-teritoriale, în număr de 167 de obiective dar care nu reprezintă, cu toate eforturile noastre, decât 32,68% din întregul lor. În ceea ce privește starea de conservare a monumentelor de arhitectură, 22% din ele au nevoie de lucrări de restaurare-consolidare, restaurări ale picturii, refacerea tencuielilor exterioare. La toate acestea putem adăuga cele 28 de biserici din lemn al căror acoperiș este realizat din tablă sau țiglă, materiale improprii pentru valoarea lor arhitecturală și incompatibile cu calitatea de monument istoric a acestora și altfel procentul se ridică la 44,71% din totalul monumentelor monitorizate. Situația cea mai gravă se întâlnește la un număr de 12 obiective care ar necesita neapărat lucrări de restaurare. Exemplele sunt deja celebre însă nu s-au găsit (?!) fonduri pentru restaurarea lor: Conacul Cornea Brăiloiu din Târgu Jiu, Casa Costică Bărbătescu de la Bărbătești, Casa Moangă Pleșoianu de la Săcelu, Cula Cioabă-Chintescu de la Șiacu (Slivilești); Biserica de lemn Sfântul Nicolae de la Baia de Fier (cătunul Sohodol), Biserica Sfântul Nicolae de la Fărcășești – Aninoasa, Biserica Sfântul Nicolae de la Brănești, Casa din Brănești, Biserica Sfântul Nicolae din Ansamblul Glogoveanu, Casa Cepleanu de la Ceplea, cula de la Groșerea. În perioada 2000-2006, au beneficiat de lucrări de restaurare cu fonduri din Planul Național de Restaurare sau din fonduri locale 16 monumente istorice, din care biserici 13 (cu o mențiune specială pentru Biserica de lemn Sfântul Nicolae din Cloșani (Padeș), căreia i s-a refăcut învelitoarea din șiștă. Se constată deci imposibilitatea statului prin P.N.R. de a aloca sume suficiente și la multe obiective. Principalul rol în alocarea de resurse pentru restaurarea patrimoniului cultural de categorie B revine bugetelor locale și județene care au posibilitatea de a finanța astfel de lucrări. Câteva biserici (Sfinții Apostoli de la Târgu Jiu, Biserica de lemn Sfinții Voievozi de la Stejari-Bălești, Biserica Sfântul Nicolae de la Târgu Jiu, Biserica de lemn Covrigi, care s-a strămutat în incinta Liceului Teologic Târgu Jiu, Biserica de Lemn Sfântul Ioan Gură de Aur de la Ursăței-Lelești, Biserica de Lemn Sfântul Ioan Botezătorul de la Broșteni, biserica de lemn Sfântul Nicolae din Timișeni, care s-a strămutat din cauza lucrărilor de exploatare minieră la Muzeul Satului ”Dimitrie Gusti” din București) au beneficiat oarecum de minime opreațiuni de restructurare. Dar mai e mult până departe. Foarte mult.
Din cercetările noastre pe teren rezultă, în mod evident, o defectuoasă cunoaștere la nivel local a legislației privind protejarea monumentelor istorice. Aceasta duce la constatarea unor frecvente intervenții neautorizate la monumentele istorice, intervenții care s-au petrecut într-un timp îndelungat și a căror remediere ne va pune în situații conflictuale cu comunitățile locale.
Ion Popescu Brădiceni
