Patimile noastre, Învierea Mântuitorului!

192

foto predo 2Suntem în Săptămâna Mare şi astăzi se cântă în toate bisericile ortodoxe Prohodul. După ce ieri a fost Denia celor 12 Evanghelii şi s-au vopsit ouăle roşii. Dumnezeu Fiul a pătimit pentru noi oamenii şi păcatele noastre. Avem suficiente motive să fim mai buni unul cu altul, să ne căim şi să ne pocăim, iar azi şi mâine n-ar strica să ne spovedim şi împărtăşim.

Dar să trecem şi la altele, mai lumeşti. În Vinerea Mare, se anunţă o vreme însorită în mai toată ţara. Numai că sâmbătă şi duminică, deci de Învierea Mântuitorului şi de Sfintele Paşti vom avea parte de temperaturi mai scăzute şi o vreme instabilă. De Paşti, prognozele meteorologilor ne spun că în majoritatea zonelor ţării, deci şi în Gorj, îşi vor face apariţia ploile. Într-un fel, am putea crede că nici măcar meteorologii nu vin cu veşti prea bune. Aparent. Chiar dacă vremea şi vremurile sunt instabile în toată ţara sau, mai exact, în majoritatea regiunilor ţării, iar ploile îşi vor face şi ele apariţia nu-i, totuşi, rău. Privind partea plină a paharului, de ploi este o acută nevoie. Pământul este uscat de seceta şi vânturile turbate din ultima perioadă şi este avid de apă. Iar dacă ploile vor reveni şi-n mai, cum se spune în popor, ţara va avea mălai. Dinspre politic şi politichie nu-s deloc veşti bune. Guvernanţii, în frunte cu preşedintele(avocat al marilor companii străine) Traian Băsescu se dau de ceasul morţii să vândă pe mai nimic bogăţiile ţărişoarei noastre, atâtea câte au mai rămas: Aurul, Cuprul şi Gazele de şist. Şi încă o veste, din păcate, tot proastă, România se împrumută la Banca Mondială ca să poată mări salariile bugetarilor. E vorba de actuala Putere portocalie, adică fix de aceia care-i acuză pe alţii de populism! Colac peste pupăză, între 24 aprilie şi 7 mai, soseşte la Bucureşti să urecheze guvernanţii o misiune a FMI, ultima condusă de Jeffrey Franks. Apoi, vom scăpa de Mister JF, dar nu şi de FMI. La fel cum n-am scăpat de Portocalii, de Boc, MeReU fiind doar un Boc 2 sau un surogat de Boc, trimisul pe Pământul românesc al lui Zeus. M-am referit la nemuritorul ce se crede a fi preşedintele Traian Băsescu. Ce ne mai rămâne de făcut? Să ne vedem de treabă, în linişte şi pace sufletească. Să ne apropiem de Credinţă şi să facem cât mai multe fapte bune. Iar la alegerile din 10 iunie, adică la alegerile locale, dar mai ales la cele parlamentare din luna noiembrie să belim bine ochii. Şi să scăpăm ţara de Ciuma Portocalie. Dacă ştiţi altă cale, vă rog să mă iertaţi, şi să o spuneţi şi la alţii. Democraţia înseamnă, între altele, şi un dialog civilizat.

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here