Paşi vertiginoşi către dictatură, tiranie şi genocid

864

traian-basescuBat în geam, zile, luni, ani – vremuri grele. Se duc pe apa sâmbetei democraţia, libertatea cu variile ei forme de obiectivare, libertatea cuvântului şi demnitatea.

Sunt aproape dictatura alcoolică, frica cugetării şi a demonstraţiei că e rău şi că se vrea o viaţă mai bună.

Bat la uşă dictatura, tirania, despotismul, genocidul, angoasa şi toate câte pot fi inventate de către sceleraţi împotriva propriului popor. În numele aşa-zisei apărări a „securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor” se va continua demolarea României. Vor fi puse botniţe românilor, se va amplifica sărăcia şi va lua proporţii raiul pentru cei bogaţi şi fără frică de Dumnezeu.

Binele românilor disipat integral şi pe toate coordonatele socio-economice, spirituale, deontologice, morale, etc. Foamea şi durerea, crima şi abuzurile celor aflaţi la putere – iată perspectiva cetăţeanului român.

Starea de urgenţă indusă

emil-boc-andrei-pungovschiVreau să fiu iertat pentru că am făcut o supoziţie greşită. Scriam nu de mult că anumiţi „mesageri” ai parşivului vaporean sugerau că vor veni la Bucureşti, la mitingul din faţa Guvernului, minerii din Valea Jiului, speriindu-i astfel pe eventualii dornici să participe şi ei. Arătăm că, de fapt, oarecari dezordini de stradă i-ar conveni lui Băsescu, pentru a mai face un pas către dictatură şi despotism – anume, să invoce articolul 93 din Constituţie, care-i permite preşedintelui să instituie măsuri speciale, „stare de asediu sau stare de urgenţă în întreaga ţară”.

Nu s-a întâmplat aşa (cel puţin deocamdată), întrucât specialistul în drept neconstituţional Bulă – Boc a descoperit altceva: „Articolul 53. Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi”.

drondoe 1Este vorba despre apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, debitează Bulă – Boc, pentru a justifica măsurile de ciumpăvire a salariilor şi, mai ales a pensiilor, acestea având statutul de proprietate a celor care au contribuit la fondul de pensii. O specialistă de acelaşi soi, din clientela Guvernului, pălăvrăgeşte ca o smintită că în UE se consideră că se pot invoca şi motive socio-economice în cadrul sintagmei de „securitate naţională”. Fie, sunt gata să îngurciteze această tâmpenie, doar că nu înţeleg ce caută această invocare de către neconstituţionalul Bulă – Boc a apărării ordinii publice.

Dictatură şi despotism

Mi-e teamă că, prin această precizare a lui Bulă – Boc, se pot lua numeroase măsuri antidemocratice, inhibatoare, care să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, invocând „ordinea publică”. Mass-media, de independentă substanţă, se află în mare pericol: dictatura, despotismul vor strangula democraţia autentică.

Ar fi bine ca bestiile întâmplător cocoţate în fruntea României şi pe care vor s-o transforme în ţară de sclavi, să mediteze asupra vorbelor, niciodată perisabile, Th. Mann: „democraţia oricare ar fi părerea ei despre oameni, doreşte binele oamenilor. Doreşte să-i înalţe, să-i înveţe să gândească şi să-i libereze, doreşte să ia culturii caracterul ei de privilegiu şi s-o ducă în popor, cu un cuvânt: este orientată asupra educaţiei. Educaţia este un concept optimist şi prietenos pentru oameni, stima pentru om este nedespărţită de ea”.Guvernarea aberantă ce s-a instalat în România va amalgama diferitele manifestări publice organizate de sindicate, asociaţii, partide politice cu conţinutul articolelor 53 şi 93 din Constituţie – şi, prin extrapolare, orice întâlnire întâmplătoare a unui grup de persoane.

Ca să nu mai vorbim de exercitare a dreptului de a critica acţiunile Puterii netrebnice, Puterii mincinoase şi criminal pornită împotriva poporului, prin felurite mijloace, de la exprimarea opiniilor prin presa scrisă, audio şi video ori prin mijloace de „socializare” prin internet, la … bancuri despre Bulă – Băsescu şi Bulă – Boc.

Iar dacă secătura de marinar şi-a luat asemenea măsuri de prevedere – adică posibilitatea unor intervenţii scelerate pentru apărarea „ordinii publice”-, înseamnă că bat în geam vremuri mult mai grele decât pe cele care ni le-am imaginat până acum.

Flaşnetele Puterii

Diminuarea salariilor, a pensiilor şi unor indemnizaţii, suprimarea totală a altora va conduce la scăderea puterii de cumpărare, a nivelului de trai, şi foarte grav, la scăderea veniturilor la buget. Această reducere a veniturilor bugetare se va datora reducerii impozitelor şi taxelor colectate din producţie şi servicii. Acestea, la rândul lor, vor conduce la faliment şi concedieri în sfera economiei private – cu alte scăderi de contribuţii bugetare şi, în acelaşi timp, creşterea sumelor pentru ajutoarele de şomaj şi venit minim garantat. Nu doar specialiştii în economie, dar şi unele „flaşnete apropiate Puterii”, ba chiar şi preşedintele şi primitivul premier, au lăsat să se înţeleagă că nu este exclus ca acestor amputări de venituri să li se adauge altele, până la 70%, în viitorul apropiat, creşterea impozitelor şi creşterea TVA – adică o şi mai drastică scădere a nivelului de trai al absolut tuturor categoriilor sociale. Aceste demente secături, frivole, mincinoase şi vulgare caută mijloace şi metode pentru exterminarea poporului român. Însănătoşirea economiei, protecţia oamenilor, susţinerea sistemelor de învăţământ şi de sănătate, de cultură şi moralitate nu se află pe lista de priorităţi a acestor nesătui îmbuibaţi. Planul lor este umilirea, sărăcirea şi inhibarea acestui popor greu încercat. Lesne de înţeles că în asemenea condiţii, socio-economice criminale, demente, vor lua amploare mişcările de protest iar pentru stoparea lor B- B au nevoie de restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, invocând „apărarea ordinii publice” cu trimitere tranşantă şi impertinentă la articolele 53 şi 93 din Constituţie. Bate, însă, la ochi faptul că în alocuţiunile lor, cei doi BULĂ nu lasă să se înţeleagă că, dacă viaţa noastră socio-economică, spirituală, morală, umană, este atât de bestială şi aberantă, ar putea să-şi dea demisia şi să plece dracu unde a înţărcat mutu iapa, lăsându-i pe alţii să scoată ţara din impas abolind marasmul care ne-a copleşit.

Preşedintele Traian Băsescu afirma, minţind, în campania sa electorală de realegere, din 2009, că nu ar mai candida dacă s-ar ajunge la un milion de şomeri, ferindu-se să declare că îşi va da demisia dacă nu vom „trăi bine”. Percutante şi profunde sunt vorbele poetului nepereche. – M. Eminescu:

„Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,

Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,

Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,

Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

Bulă-Băsescu şi secundul său flaşnetarul Bulă – Boc au aprins vâlvătaia în sufletele românilor, impostorii abrutizaţi îşi bat, cu bună ştiinţă şi deliberat joc de acest răbdător şi blând popor.

Prof. univ. dr. Grigore DRONDOE

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.