Pașapoarte pentru copii, de 1 Iunie, fără programare

1208

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, structurile de pașapoarte își deschid porțile și îi așteaptă pe copii cu surprize inedite în cadrul evenimentului „Pașaport pentru vacanță.
Astfel, serviciile de pașapoarte din întreaga țară vor prelua, de 1 Iunie, cereri de eliberare a pașapoartelor pentru minori, fătă a mai fi nevoie de programare.
Concret, minorii în vârstă de peste 14 ani se pot prezenta singuri să depună cererea pentru eliberarea paşaportului (cu declaraţie din partea părinţilor, autentificată în ţară de notarul public, iar în străinătate la misiunile diplomatice sau oficiile consulare), iar cei mai mici de 14 ani, însoţiţi de părinţi, fără a fi nevoie de programare prealabilă.
„Reamintim persoanelor care vor solicita depunerea cererii de eliberare a pașapoartelor pentru minori să consulte pagina de internet www.pasapoarte.mai.gov.ro, pentru a se asigura că au asupra lor toate documentele necesare, inclusiv chitanța de plată a contravalorii pașaportului.
Pașaportul se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare. În context, precizăm că în perioada 16-22.05.2022, la nivel național, timpul mediu de eliberare a pașapoartelor simple electronice a fost de 2,62 zile”, se arată într-un comunicat de presă al Direcției Generale de Pașapoarte, postat pe site-ul Prefecturii Gorj.
Programul de lucru cu publicul în data de 1 Iunie pentru primire cerere de eliberare a pașaportului pentru minori se va desfășura în intervalul orar 10.00 – 14.00, anunță Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here