Partidul Pro România, încă neînregistrat la tribunal

434

Conducerea Pro România susţine că înregistrarea la tribunal a partidului este doar un aspect procedural care îşi va produce efectele juridice începând cu următorul termen stabilit peste 15 zile. Deja Pro România are o filială în județul Gorj, aceasta fiind condusă de doi foști membri ai ALDE.

“Această procedură juridică normală nu împiedică sub nicio formă funcţionarea în prezent a Pro România, ci stabileşte doar cadrul legal în care partidul trebuie să îşi desfăşoare activitatea. Din acest punct de vedere, dorinţa noastră este, aşa cum ne-am asumat, să facem o altfel de politică, o politică fără grabă, o politică a deciziilor stabile care urmăresc o creştere organică şi naturală a Pro România şi o preocupare permanentă pentru politici publice”, se arată într-un comunicat transmis, marţi. Potrivit documentului, Pro România este “un partid al principiilor”, alcătuit din oameni care au înţeles să se delimiteze “de un model comunist de leadership”. “Spre deosebire de Pro România, un partid al principiilor, ALDE a înţeles ca în locul construcţiei să impună demolarea propriilor parteneri, să excludă parlamentari care au opinii personale şi să promoveze portavoci şi tonomate. Toate acestea pentru interesele personale ale unui singur om, cu o viziune îngustă, care nu cuprinde mai mult decât plătirea cu funcţii în Guvern a datoriilor acumulate. Un om care nu poate să vadă în viitor şi care e limitat permanent de pretenţia falsă că e un om de stat”, susţin reprezentanţii Pro România, citaţi în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here