Partida cu SCM U Craiova, o lecție învățată

445

Energia caută prima victorie din acest sezon în confruntarea cu BC Timișoara, asta după ce deținătoarea Cupei României a pierdut SuperCupa, dar și primul joc oficial în campionat, cel cu SCM U Craiova.

Amânarea meciului cu BCM U Pitești a dat suficient timp gorjenilor pentru reflecții legate de jocul prestat în partidele disputate, concluziile fiind mai mult legate de o problemă a jucătorilor de a trata corect secundele de final. Antrenorul Constantinides a înțeles că are de lucru pentru corectarea acestui aspect și a promis că se va apleca atent asupra pregătirii finalurilor de meci

Explicații pentru ceva inexplicabil
Eșecul Energiei în meciul cu Craiova a fost greu de digerat pentru conducere, dar și de către jucători. Daniel Tudosă a încercat să explice aaceastă înfrângere prin faptul că, văzându-se prea devreme câștigători, unii jucători au vrut să fie eroi: “Ce s-a întâmplat, acum nu ne putem explica nici noi. A fost ceva. Câteodată nu putem știi tot ce se întâmplă. Am avut momente de joc cu Craiova în care mulți au vrut să fie eroi. Sunt colegii mei, dar trebuie să spun adevărul și este așa, au vrut să fie eroi, dar echipa asta nu are nevoie de eroi. Nici de un erou, doi sau trei. Este echipa din Târgu-Jiu, nu jucătorul din Târgu-Jiu! Avem nevoie de echipă, avem nevoie să lăsăm eroul din fiecare la intrarea în sală. Când intrăm aici ar trebui să ne gândim la celălalt, la o extra-pasă, să-l felicităm pe colegul de alături. Mai mult la aceste lucruri decât la ceea ce pot să fac eu cât mai bine și așa mai departe”, a declarat conducătorul de joc al gorjenilor. Tudosă mai vorbește și despre o ușoară lipsă de comunicare între jucători, care a fost pusă pe tapet de acest eșec contra Craiovei: “Trebuie să vorbim între noi, să ne spunem că ne grăbim să facem unele lucruri, să zicem să nu o mai facem, am tot făcut-o și duce la același rezultat, deci trebuie să schimbăm. Trebuie să vorbim între noi, să vedem care este problema la noi, apoi să vorbim și cu antrenorul.Până să existe aceste probleme, discuțiile acestea nu existau. Așa este, când totul este bine sau este OK, nu sunt discuții de genul acesta. Dar acum, când este mai greu, toată lumea realizează că trebuie să facem acest lucru. Puteam să prevenim asta și să fi spus de la început ce credem fiecare că este bine și ce nu este bine”, a mai spus Daniel Tudosă.

BC Timișoara, un adversar dificil
Fiind doar al doilea meci pe care Energia îl va disputa în acest campionat, întâlnirea cu BC Timișoara nu este trecută în categoria celor de “a fi sau a nu fi”, însă un nou eșec pe teren propriu ar putea complica serios misiunea gorjenilor de a se clasa în primele șase la finalul sezonului regulat. “Nu este un meci capital. Este un meci cu o echipă care va lupta pentru primele locuri. Cel puțin 10 echipe din acest campionat vor lupta pentru primele locuri. Nu poți știi acum cum sunt echipele. Poți să zici acum că întâlnești o echipă pe care o consideri ceva mai slabă, dar să constați că nu e deloc slabă. Ni s-a întâmplat la meciul cu Craiova”, a mai spus Tudosă, neuitând lecția primită în prima etapă de campionat.
Energia Târgu-Jiu și BC Timișoara se vor întâlni la Târgu-Jiu duminică, în Sala Sporturilor, cu începere de la ora 17:00, partida urmând a fi transmisă în direct de Digi Sport.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here