Participare numeroasă la simpozionul “Locuri de muncă sănătoase pentru toate vârstele”

562

Săptămâna trecută, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a organizat, în cadrul Campaniei Europene pentru locuri de muncă sigure şi sănătoase 2016-2017, simpozionul cu tema “Locuri de muncă sănătoase pentru toate vârstele”.

Aceasta a fost o acţiune coordonată de Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă (EU-OSHA). Evenimentul s-a desfăşurat la Târgu-Jiu în Aula Universităţii “Constantin Brâncuşi”. La manifestări au participat Nicolae Dantes Bratu, inspector general de stat, George Romanescu, şeful ITM Gorj, Nicolae Voinoiu, director control SSM din cadrul Inspecţiei Muncii, Ciprian Florescu, prefectul judeţului Gorj, Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu, Ninel Muja, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, precum şi inspectori şefi şi inspectori şefi adjuncţi din cadrul altor inspectorate teritoriale de muncă, reprezentanţi ai instituţiilor descentralizate, ai mediului academic, dar şi ai sindicatelor şi patronatelor. Campania Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă (EU-OSHA) 2016-2017, în România: ”Locuri de muncă sănătoase pentru toate vârstele” a fost introdusă în Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2017. Această campanie are la bază constatările proiectului-pilot al Parlamentului European – “Munca în condiţii mai bune de securitate şi sănătate la orice vârstă“ 2013-2015, coordonat de Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă şi vizează, în principal, furnizarea de informaţii şi promovarea utilizării unor instrumente simple şi practice pentru angajatori şi lucrători în vederea identificării şi gestionării problemelor generate de îmbătrânirea forţei de muncă, fără a se axa exclusiv pe o categorie de vârstă, ci având în vedere lucrătorii de toate vârstele. Simpozionul de săptămâna trecută reprezintă un demers important menit să informeze cu privire la faptul că o bună gestionare a securităţii şi sănătăţii la locul de muncă aduce beneficii angajatorilor, lucrătorilor şi societăţii româneşti, în ansamblul acesteia. “Pentru a combate fenomenul de îmbătrânire a lucrătorilor, angajatorii români au obligaţia să stabilească măsuri pentru asigurarea unor condiţii de muncă sigure şi sănătoase pe tot parcursul vieţii profesionale a acestora”, a declarat inspectorul general de stat, Nicolae Dantes Bratu, şeful Inspecţiei Muncii din România. Cu ocazia acestui eveniment, Inspecţia Muncii, organizează în perioada 16-27 octombrie 2017, în judeţele: Sălaj, Gorj, Giurgiu şi Suceava, simpozioane în cadrul “Săptămânii Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă”, care se vor concretiza prin prezentări de lucrări ştiinţifice.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here