Parlamentul sprijină sectorul agricol

591
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) se bucură de interesul arătat de către unii reprezentanţi ai Parlamentului României cu privire la un sector vital al economiei în aceste momente de criză, respectiv agricultura. Principala problemă discutată de către directorul general APIA, Daniel Constantin, împreună cu deputatului PNL Diana Tuşa priveşte legea 1/2004, cu înfiinţarea şi funcţionarea APIA, cu completările şi modificările ulterioare, angajaţii instituţiei beneficiază de o majorare salarială de 75%, pentru gestionarea fondurilor europene.

Salariile de bază ale personalului nou-încadrat, prin concurs sau examen, în structurile APIA şi care îndeplineşte criteriile prevăzute în cadrul aceluiaşi articol se majorează cu 25 % faţă de cele prevăzute de lege, până la prima evaluare a performanţelor profesionale individuale realizată în condiţiile legii. Salariile de bază ale personalului al cărui raport de serviciu se modifică prin transfer sau detaşare de la alte instituţii care nu gestionează fonduri comunitare se majorează cu 25 % faţă de cele prevăzute de lege, până la prima evaluare a performanţelor profesionale individuale realizată în condiţiile legii.
“Prin urmare, prin decizia internă nr. 1233/14 august 2009, devenită publică prin amabilitatea unor colegi dornici să descopere senzaţionalul chiar şi acolo unde legea nu lasă loc interpretării, se stabileşte că majorarea salarială a noilor angajaţi este de 25%, faţă de 75 %, fiind vorba, de fapt, de o reducere cu 50%. Din respect faţă de munca angajaţilor APIA care, fără să beneficieze în acest an de plata orelor suplimentare sau de acordare unei prime pentru munca depusă, au reuşit să plătească peste un miliard de euro fermierilor români, consider că scuzele doamnei Diana Tuşa sunt mai mult decât un semn de politeţe’”, a declarat Daniel Constantin.
Fondul de salarii aferent anului 2009, respectiv 276.000.000 lei, a înregistrat o scădere cu mai mult de 20 % faţă de anul trecut. Mai mult, cei 5300 de angajaţi ai Agenţiei trebuie să suplinească munca aferentă a 1700 posturi, care potrivit recomandărilor Comisiei Europene ar trebui să completeze actuala schema de personal, astfel încât unui angajat APIA să îi revină 250 de fermieri faţă de 750 în prezent.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.