Parlamentarul Iordache, pro-energia pe cărbune

2505

„Mineritul din Gorj trebuie să reziste!”, a transmis, marți, senatorul Ion Iordache. „Astăzi, la ședința Comisiei de Mediu din Senat, am votat împotriva asumării calendarului impus de Comisia Europeană prin care România este obligată să-și reducă emisiile de CO2 cu 55% până în 2030. Le-am explicat colegilor că statul român nu este pregătit să înlocuiască energia produsă pe bază de cărbune cu energie verde, într-un timp atât de scurt. În același document (Anexa II-COM 563 final), Comisia Europeană propune să se ajungă la neutralitate climatică până în 2050. Înțeleg importanța reducerii poluării, dar nu pot fi de acord cu acest calendar care va avea consecințe greu de suportat în Gorj”, a transmis parlamentarul.

De altfel, demersurile senatorului sunt apreciate și de liderii sindicali din CEO, chiar și în aceste momente când minerii și energeticienii organizează proteste, pentru obținerea reducerii vârstei de pensionare. ,,Îl apreciez pe domnul senator Iordache pentru că este preocupat de soartă mineritului din Gorj. Dânsul a spus da, din prima, la piroliză, fiind interesat să vadă cu ochii săi procesul de producție, și știu că este interesat și de viitorul acestei companii. De asta, știu că susține și proiectul privind reducerea vârstei de pensionare pentru mineri și energeticieni. Mai mult, mi-a plăcut chestiunea cu GAL-urile și preocuparea sa pentru dezvoltarea stațiunii Rânca”, a declarat liderul sindical, Constantin Crețan.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here