Parlamentarii şi Caracatiţa

376

Cine nu şi-ar dori un Parlament curat? Ori un Parlament adevărat. Cu oameni competenţi, buni profesionişti şi nu – aşa cum se mai întâmplă – plin de fripturişti! De-a lungul vremilor – începând cu Ţara Românească, dar şi cu parlamentarii regimului democrat din vechiul Regat -, Gorjul a dat naţiei parlamentari celebri.

Nu este nevoie de prea multe exemple. Voi începe cu unul dintre foştii primari ai urbei de pe Jii, mai multe legislaturi – în secolul XIX -, ajuns deputat cu reale demersuri – Vasile Lascăr fiind acela care-a propus şi conceput bazele legislaţiei din domeniul administraţiei publice locale. Acelaşi Vasile Lascăr a devenit şi ministru de Interne al Ţării Româneşti, dar şi primar general al Bucureştilor. Ca o dovadă că a fost extrem de capabil şi de apreciat – la vremea lui şi mult după aceea – în capitala României – Bucureşti -, pe care-a condus-o şi modernizat-o, aşa cum făcuse şi cu Târgu Jiul ce are străzile după structura aprobată de el, Vasile Lascăr are statuie pe strada ce-i poartă numele şi pe care se află şi Biserica Armenească bucureşteană. Nici măcar comuniştii nu i-au dat jos statuia. Folclorul vorbeşte – un folclor bine ticluit şi plătit de el însuşi – frumos şi despre Dincă Schileru. O personalitate – fără discuţie, dar una controversată. Ce nu se dădea în lături inclusiv de la înlăturarea – prin omorâre – a unui contracandidat din colegiul său electoral.
Nimeni n-a spus că n-au existat afaceri necurate în secolul XIX. A se vedea cazul căilor ferate române – CFR – de care s-a ocupat primul redactor al ziarului Timpul, nimeni altul decât marele Poet Naţional şi nepereche Mihai Eminescu. Ori afacerea Skoda, dintre cele două războaie mondiale. Extrem de necurată şi păguboasă pentru Regatul României.
Din păcate, din Parlamentul României ne-au dispărut asemenea oameni. Iar oratorii pot fi căutaţi, în zadar, cu lumânarea. Există parlamentari ce-şi angajează toate rudele şi încrengătura lor de afaceri necurate – prin birourile deputăţeşti ori senatoriale -, fiind interesaţi numai de chiverniseală. Ca în zicala cu „peştele de la cap se împute”, parlamentarii de azi – şi din ultimii 23 de ani – nu sunt străini de unele reţele mafiote. N-am dovezi palpabile, deşi unele indicii converg spre aşa ceva, dar nu este exclus ca însuşi numitul Traian Băsescu să se afle – direct sau prin interpuşi – în fruntea unei asemenea caracatiţe. Am un amic, mare gazetar, ce adesea zice că mai e mult până departe. Şi are mare dreptate. Şi numai dacă ne facem iluzia că-n 2014 scăpăm de Traian Băsescu şi tot ne îmbătăm cu apă rece. Reţeaua de procurori şi judecători numiţi anual – câte 4.200 prin decrete prezidenţiale, de-a lungul fiecăruia – başca sistemele de informaţii se vor curăţa cu mare greutate.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here