Părinții vor putea sta la creșă cu copiii lor, două săptămâni – Cei mici se vor adapta mai ușor

1389

Potrivit unui proiect de HG, părinţii vor putea să stea alături de copiii lor la creșă timp de 10 zile, astfel încât micuții să se poată adapta mai ușor.

Guvernul a adoptat joi, transmite România TV, un proiect de HG ce cuprinde metodologia de organizare și funcționare a creșelor și a unităților de educație timpurie. Acesta va adapta condițiile de funcționare a învățământului antepreșcolar la schimbările apărute la început de an, prin intermediul Legii 17/2022, la Legea educației nr. 1/2011.

Potrivit proiectului de HG adoptat joi, părinții vor avea posibilitatea să își însoțească micuții timp de două săptămâni, după ce i-au înscris la creșă sau în unitatea de educație timpurie, în timpul programului unității. Măsura a fost luată pentru ca cei mici să se acomodeze mai uşor în colectivitate.

Structura anului școlar pentru creșe va fi aceeași ca și pentru învățământul preșcolar, fiind permis acestor unități de educație să își suspende temporar activitatea, cu acordul inspectoratului școlar și cu informarea părinților, timp de 30 de zile pe an pentru curățenie, reparații sau dezinsecție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here