Părinţii reclamă “Scufiţa Roşie” la IŞJ Gorj

1257

Majoritatea părinţilor preşcolarilor de la Grădiniţa cu program prelungit “Scufiţa Roşie”, situată pe strada Teilor din Târgu-Jiu, sunt revoltaţi că grupa pentru cei mici este supradimensionată. Mai mult, copii de vârste diferite sunt educaţi aici în acelaşi timp, conducerea de la “Scufiţa Roşie” nestopând, în septembrie, cererile de înscriere a copiilor cu vârsta de 2 ani, obligaţi să înveţe în aceeaşi grupă cu cei de 4 ani. Părinţii au făcut o petiţie în acest sens către Inspectoratul Şcolar Gorj, în care îşi exprimau doleanţele faţă de problemele apărute în unitatea de învăţământ.

În grupa mijlocie de la “Scufiţa Roşie” se regăsesc, din această toamnă, copii cu vârsta de la 2 la 5 ani, conducerea unităţii acceptând solicitările de înscriere de la toţi părinţii, indiferent de vârsta celor mici. Astfel, în grădiniţa care funcţionează într-o fostă centrală de bloc se pregătesc atât copii care au fost deja un an la grădiniţă, cât şi cei acum veniţi, cu vârstă de creşă. Educaţia celor mici, în grupă fiind 38 de copii, este din acest motiv precară, reclamă părinţii micuţilor, cadrul didactic făcând cu greu faţă solicitărilor diferite venite de la numeroşii preşcolari.

Muşcată de sân
“Educatorul nu poate să se ocupe de copii de 4 ani, când are în îngrijire copii cu vârsta de 2 ani, care plâng continuu”, a declarat, supărată o mămică. Nu este însă singura problemă apărută în unitatea de educaţie, una dintre educatoare a fost chiar muşcată de sân de unul dintre copii, iar actul educaţional a fost afectat.
Urmare a acestor probleme, părinţii au discutat cu directorul grădiniţei, Daniela Sevastru, care conduce şi grădiniţa de pe Mioriţei, spunându-i, supăraţi, acesteia că copiii lor nu progresează deloc în atare situaţie şi cerându-i să se rezolve într-un fel problema. Directoarea nu a făcut decât să se scuze pentru că a primit, la cerere, pe toţi cei care au dorit să-şi aducă copiii aici, spun părinţii nemulţumiţi, dar le-a promis acestora că vor discuta pe larg doleanţele lor, la şedinţa din 30 septembrie.

Memoriu pentru Işfan
Nemulţumiţi de răspunsul primit, o parte din părinţi au redactat un memoriu pe care au intenţionat să-l trimită la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj. Părinţii vroiau să-l informeze pe inspectorul general Ion Işfan că spaţiul pentru copii la “Scufiţa Roşie” este prea mic, aici existând doar o sală în care copiii sunt educaţi şi se joacă şi doar 28 de paturi pentru 38 de copii. În acelaşi document părinţii anunţau şi că copiii lor nu sunt educaţi conform programei pentru vârsta lor, atâta timp cât copiii de 4 ani învaţă cu cei de 2 ani.
Părinţii sesizau, în cuprinsul documentului, şi că doar două educatoare au grijă, în schimburi, de cei 38 de copii, lucru destul de dificil pentru cadrele didactice, în condiţiile în care, în mod corect şi legal, fiecare ar trebui să aibă grijă de maxim 20 de copii.
Situaţia apărută la “Scufiţa Roşie” este greu de rezolvat, în aşa fel încât, la final, părţile aflate în conflict să fie mulţumite.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here