Părinţii disperaţi îşi caută fiul de zile întregi

377

disparutGeorgian Găman, un tânăr în vârstă de 20 de ani, este dat dispărut de părinţii săi din data de 24 august a.c. Părinţii, domiciliaţi în satul Cocoreni, comuna Bâlteni, au reclamat dispariţia acestuia la Postul de Poliţie Bâlteni, însă afirmă că acolo nu au fost băgaţi în seamă. Ieri, aceştia s-au prezentat şi la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie pentru a face sesizare.

„Băiatul meu m-a sunat la ora 08:00 dimineaţa în data de 24 august pentru a-mi spune că este în Gara de Nord din Bucureşti şi că în şapte ore va ajunge acasă. El venea din Barcelona, acolo unde a lucrat într-un port”, a declarat Lăcrămioara Ioana Găman, mama dispărutului. Aceasta a zis că după ce Georgian a anunţat-o că vine acasă, convorbirea telefonică s-a întrerupt, şi de fiecare dată când părinţii încercau să-l apeleze, telefonul era închis. Disperaţi, părinţii doresc un răspuns, chiar dacă ar primi o veste rea. „Vrem doar să ştim de el, dacă e viu, mort sau arestat. Stăm într-o dilemă de zile întregi şi nu ştim decât să plângem şi să ne întrebăm unde este fiul nostru”, a mai spus mama tânărului.

I.M.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here