Părinţii au pornit în căutarea rechizitelor şcolare

551

În această perioadă, părinţii elevilor şi cei ai preşcolarilor sunt prinşi în febra cumpărăturilor necesare la început de an şcolar. Peste două săptămâni începe şcoala, astfel că acum este timpul să se cumpere rechizitele. Preţul unui ghiozdan complet echipat porneşte de la 120 de lei, însă poate să ajungă foarte uşor la 500 de lei. La aceste costuri se adaugă sumele ce vor fi cheltuite pentru achiziţionarea uniformelor.

Cu două săptămâni înainte de începerea anului şcolar, părinţii şi elevii au început cumpărăturile. Comercianţii spun că printre cele mai bine vândute sunt caietele şi articolele care au inscripţionate personaje din desene animate sau filme. La Târgu-Jiu, febra cumpărăturilor pentru şcoală i-a cuprins pe părinţi încă din timpul verii, mulţi dintre gorjeni preferând să facă aceste cumpărături treptat, pentru a nu se aglomera cu cheltuielile înainte de deschiderea anului şcolar.

Valoarea coşului de cumpărături pentru şcoală
În municipiul Târgu-Jiu, pot fi găsite ghiozdane ale căror preţuri pornesc de la 10 lei şi ajung până la 75 de lei, în cazul celor care sunt accesorizate cu personaje din desene animate. Cel mai ieftin set de acuarele costă 2,5 lei, stilourile sunt cuprinse între 3 şi 10 lei, iar pixurile ajung până la 3 lei fiecare. De asemenea, caietele cu 48 de file, fie că sunt dictando, fie că sunt de matematică, se comercializează la 2 lei bucata, cele cu 100 de file ajung la 2,5 – 3 lei, iar caietele studenţeşti depăşesc preţul de 3 lei fiecare. Penarele, atât de necesare unui elev, indiferent că este în clasele primare, gimnaziale sau liceale, au preţuri cuprinse între 10 şi 40 de lei, în funcţie de materialele cu care sunt dotate. Blocurile de desen, în funcţie de numărul de file, costă între 1,5 şi 5 lei.
La toate acestea se adaugă vestimentaţia copiilor, respectiv: cămăşi, sacouri, fuste, pantaloni. O cămaşă costă în jur de 50 de lei, preţul unei perechi de pantaloni ajunge la aproape 70 de lei, iar costurile unui sacou sunt cuprinse între 60 şi 150 de lei. Preţurile pentru o singură vestimentaţie ajung să coste peste 200 de lei, în timp ce pentru încălţăminte, părinţii trebuie să dubleze suma deoarece elevii au nevoie atât de o pereche de pantofi clasici, cât şi de o pereche de pantofi sport.

Ce-i trebuie unui preşcolar?
În principiu, unui preşcolar, de grupă mare, spre exemplu, i se cere să aducă la grădiniţă, pentru activităţile ce urmează a le derula pe parcursul anului şcolar următoarele rechizite: un penar mare care să conţină ascuţitoare, creion, gumă de şters, foarfece, creioane cerate; două blocuri de desen format A4; hârtie glasată; hârtie creponată; hârtie colorată cartonată; hârtie xerox; dosar de plastic; mapă de plastic; ţiple; plastilină şi planşetă; acuarele şi pensule; lipici; carte de colorat; carte de poveşti; un puzzle şi un joc cu litere sau cifre. Toate acestea costă aproximativ 200 de lei, cu menţiunea că pentru unele dintre produse reprezentanţii grădiniţelor au preferinţe speciale privind mărcile sau magazinele din care trebuie achiziţionate. Mai mult decât atât, la cele enumerate se adaugă şi caietele speciale – care urmează a fi comandate de către cadrele didactice – şi, inevitabil, limba străină, pentru care părinţii mai scot din buzunare alte câteva zeci de lei.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here