Părintele iconom Alexandru Cornoiu a trecut la cele veşnice

1510

Părintele iconom Alexandru Eugen Cornoiu a fost condus recent pe ultimul drum de către numeroşi credincioşi gorjeni în localitatea Godineşti, satul Arjoci.
Slujba de înmormântare a fost săvârşită de către un sobor de 15 preoţi în biserica cu hramul ,,Sfinţii apostoli Petru şi Pavel’’, după rânduiala specială în cazul clericilor, iar după săvârşirea slujbei a fost prezentat şi un cuvânt din partea ÎPS Părinte IRINEU, mitropolitul Olteniei, pentru mângâierea celor apropiaţi.
Părintele Alexandru Cornoiu s-a născut în data de 23 iunie 1931, în localitatea gorjeană Teleşti; a îmbrăcat haina preoţească la vârsta de numai 25 de ani, şi-a început activitatea în oraşul Tismana, după care timp de peste trei decenii, a slujit în Biserica cu hramul ,,Sfinţii apostoli Petru şi Pavel’’, aflată pe axa Brâncuşi-Calea Eroilor din muncipiul Târgu-Jiu. A fost un preot apropiat de cei credincioşi, nu puţini dintre ei căutându-l atunci când se aflau la vreme de necaz. A publicat numeroase cărţi, precum ,,Logosul întrupat în Tradiţie şi Scriptură’’, ,,Văzduh răsfirând ţărână’’ şi ,,Perfecţiuni episcopale în creştinism’’, iar la manifestările culturale din reşedinţa judeţului Gorj şi nu numai, era nelipsit. Părintele Alexandru Eugen Cornoiu a fost prezent la numeroase evenimente din viaţa comunităţii pentru că ajunsese la o înţelepciune de netăgăduit, iar cuvintele sale rostite cu diferite ocazii îi impresionau pe cei prezenţi. ,,Azi noapte, a plecat printre îngeri bunicul meu, preotul Alexandru Eugen Cornoiu. A fost cu adevărat un înger atât pentru mine cât şi pentru întreaga familie. Prin harul și cu dragostea lui ne-a călăuzit paşii, ne-a învăţat să păstrăm drumul în viaţă drept, cu dragoste de Dumnezeu şi niciodată să nu uităm, să fim cu adevărat oameni. Ne-ai lăsat în inimă, o profundă tristeţe, sper ca, acolo între îngeri, sufletul tău blând şi bun îşi va găsi liniştea şi mai ştiu că de acolo de sus ne vei veghea şi vei avea grijă de noi cum ai avut-o dintotdeauna. Tataie al meu, te voi păstra în suflet şi în gândurile mele, cum de altfel mă voi ruga la Dumnezeu să te aibă în paza Sa”, a spus Teodora, nepoata părintelui. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace pe părintele Alexandru Eugen şi să-i aşeze sufletul în împărăţia Sa cea cerească!
Marius Stochiţoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here