Ce i-o fi venit ăstuia să dezgroape morţii, s-ar putea întreba cei mai bătrâni. Sau cine mai e şi Vasile Lascăr, ar putea zice alţii. Cei mai mulţi. Ca să-i lămurim pe ăi mulţi, îi trimitem la istorie. Ori la o carte admirabilă, scrisă de amicii Tudor Berca, gorjean din Câmpofeni, plecat prea devreme dintre noi, şi Sorin Băleanu.
Ultimul mai cunoscut ca fiul tatălui său, fostul mare gazetar şi director al „Gorjeanului”, regretatul Constantin Băleanu.
Printre marile Personalităţi Gorjene
Ei bine, Tudor şi Sorin au semnat volumul „Personalităţi gorjene”(de-a lungul istoriei, parcă). Între coperţile acelei cărţi apărute cu sprijinul Ligii Culturale „Fiii Gorjului”, mai ales contribuţie financiară a lui Sabin Stamatescu, sunt câteva date importante despre Vasile Lascăr. Nu toate. Din memorie, mai adaug câte ceva. Este vorba despre un fost primar al urbei Târgu-Jiu, dinainte de 1900, omul care a apelat la constructori şi arhitecţi de valoare de i-a dat viitorului oraş al lui Brâncuşi configuraţia stradală ce dăinuie până astăzi.
Uns primar, deputat şi ministru
După ce-a fost ales primar al Târgului de pe Jii, în mai multe rânduri, Vasile Lascăr fu deputat, tot mai multe legislaturi, în Divanul Ţării Româneşti, Sfat al Ţării ori Parlament. Cum vreţi să-i ziceţi. Gospodarul gorjean a croit prima lege organică a administraţiei publice locale din istoria neamului. Mai fu uns şi primar al oraşului lui Bucur. Tot Vasile Lascăr a mai iniţiat, cum s-ar zice azi, prima lege organică a Poliţiei Române, o lege din 1903, care avea între principalele principii „Stabilitatea organelor de poliţie şi scoaterea lor în afara luptei politice”. Pentru merite de necontestat, Vasile Lascăr a devenit ministru de Interne al Ţării Româneşti.
Statuie din bronz pe strada ce-i poartă numele!
Posteritatea i-a ridicat o statuie în bronz, de pe care a tronat, în mărime naturală, inclusiv pe vremea comunismului. Ce-i drept, din pricină că primul mare conducător comunist al Republicii Populare Române, Gheorghe Gheorghiu-Dej, avusese domiciliu forţat la Galaţi, în anii crizei ce a urmat după 1929, cu grevele muncitoreşti de la Griviţa(ajunsă apoi Griviţa Roşie), străzii ce astăzi a revenit la numele de strada Vasile Lascăr i s-a zis str. Galaţi. Dar asta este istorie adevărată.
Devastatoarea religie portocalie
De ce am reiterat pilda ministrului de Interne dinainte de Marea Unire, gorjeanul nostru Vasile Lascăr? Pentru că în aceste zile, cu criză chiar mai accentuată decât aceea din anii 30 ai secolului şi mileniului II, un neica nimeni ajunse pe fotoliul pe care a stat un Ilustru Gorjean. Dar asta numai pentru că noi nu mai trăim în Ţara Românească, ci în Ţara Băsescului. La început de Mileniu III, un fost consilier al orăşelului Lipova, unul Traian Igaş, văr cu Gheorghe Falcă, primarele oraşului Arad şi finuţul Naşului Traian Băsescu ne fu băgat pe gât ca ministru al Administraţiei şi Internelor.
Spre a nu fi acuzat de neobrăzare, deşi datele despre anonimul Traian Igaş sunt cât se poate de reale, să desluşim împreună ce-i acela „neofit”. Apelând la DEX, aflăm că un neofit ar fi, dacă e să dăm crezare Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, o persoană care a îmbrăţişat de curând o nouă religie, abandonând credinţa veche, ori o persoană care a aderat de curând la o cauză sau care a intrat de curând într-o grupare, într-o colectivitate etc. şi este încă neiniţiat pe deplin .
Începutul sfârşitului
Exact portretul lui Traian Igaş, cel de religie portocalie şi proaspăt intrat în grupusculul de interese condus de cuplul Băsescu-Boc. Fals cunoscut sub denumirea de Guvernul Boc 5. Că va face carieră, nu-i exclus, deşi tare ne îndoim. Şi guvernanţii şi portocaliii sunt pe ducă. Nişte greve mai trebuie şi o unire a Opoziţiei social-democraţilor cu conservatorii şi liberalii. Că de UDMR nu putem fi niciodată siguri. Deşi, mai ştii?
Ion Predoşanu
