Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pierde doi procurori, care se retrag din activitate prin pensionare. Unul dintre ei este Cristian Adrian Bertha, fostul șef al DNA Târgu Jiu.
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii va lua în discuție, în ședința din data de 13 iunie, cererile de pensionare formulate de doi procurori gorjeni.
„Cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, formulată de domnul BERTHA CRISTIAN ADRIAN, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, formulată de doamna MURSOI DANIELA, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj”, se află pe ordinea de zi a CSM de marți, 13 iunie.
Sute de magistrați au plecat deja la pensie în ultimul an, iar peste o mie de posturi de judecători și procurori sunt în prezent neocupate.
Mai multe asociații de magistrați au semnat o scrisoare deschisă către Comisia Europeană, în care cer că reforma pensiilor speciale să nu îi afecteze. Întregul sistem este pe punctul de a se prăbuși din cauza volumului de muncă copleșitor și a numărului insuficient de judecători, avertizează magistrații.
I.I.