Comuna gorjeană Prigoria vrea parc fotovoltaic pe fonduri europene. Proiectul a fost depus la Ministerul Energiei.
„Încă un proiect pe fonduri europene a fost depus cu succes în vederea construirii unui parc fotovoltaic în Comuna Prigoria. Proiectul „Înființare capacitate de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum în cadrul UAT Prigoria, jud. Gorj, va avea valoarea de 950.131,66 lei, numărul de panouri fotovoltaice 240 bucăți și puterea instalată totală a instalației de producere a energiei electrice 98,4 KWp”, au anunțat autoritățile locale.
Ministerul Energiei a lansat, luna trecută, un apel nou de proiecte pentru autoritățile publice locale, din Fondul pentru Modernizare, pentru sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice, produsă din surse regenerabile pentru autoconsum. „Prin acest apel de proiecte, dăm șansa instituțiilor locale să își acopere o parte din consumul clădirilor publice din surse de energie regenerabilă pentru școli, grădinițe, spitale și alte locuri publice importante pentru cetățeni”, potrivit ministrului Sebastian Burduja.
I.I.