Parc Aventura, “magnet” pentru turiștii din Rânca

1488

În vara anului 2016 se deschidea, la intrare în staţiunea Rânca, dinspre Novaci, Parc Aventura. Fiind primul parc de aventură din zonă, în scurt timp această locație a devenit principala atracție pentru turiștii din stațiune. Traseul de aventură are nouă ateliere în lungime totală de 98 metri, care se încheie cu o tiroliană de 70 metri.

Parc Aventura Rânca şi-a deschis porţile pentru iubitorii de adrenalină, în urmă cu doi ani. Parcul se întinde pe o suprafaţă de patru hectare, la dispoziţia celor dornici de mişcare fiind nouă ateliere. Traseul de tiroliene este compus din șase tiroliene în lungime de 240m.
Parcul are patru supraveghetori, dintre care trei alpiniști utilitari atestați, care asigură buna desfăşurare a activităţilor de agrement şi intervin dacă apar probleme. De altfel, supraveghetorii însoțesc turiștii pe toată durata aventurii.

Aventură și adrenalină, la prețuri accesibile
Primul parc de aventură din Rânca constituie o puternică atracţie pentru turişti. Preţurile sunt accesibile, iar senzația trăită de cei care încearcă o astfel de activitate face toți banii.
Trebuie precizat faptul că toate echipamentele sunt omologate, inclusiv cablurile utilizate, astfel că cei care vor ajunge aici se vor bucura de adrenalină fără riscuri.
Parc Aventura Rânca este un proiect iniţiat de Dan Ghiţu, un alpinist cu experienţă. Acesta şi-a propus să vină cu o alternativă de petrecere a timpului liber, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.