Mai sus de complexul hotelier Tismana, trecând de Vila Ursu există câteva pârâiaşe care după ce-şi croiesc drum răzbind de sub greutatea muntelui pentru a răcori vietăţile pădurii, traversează pădurea pentru a se vărsa la final cu un clipocit vesel în râul Tismana.
Pe lângă unul dintre acestea obişnuiam să opresc de câte ori veneam prin zonă şi sincer să fiu mă bucuram că locul era curat, fără omniprezentele PET-uri, ambalaje ori cutii de bere. Fiind acoperit de vegetaţie oferea o umbră deasă pentru perioadele caniculare când în alte locuri abia se putea respira din cauza căldurii. Şi maşina se putea parca lejer în tunelul umbros, iar pârâiaşul ce curgea prin apropiere oferea pe lângă pitorescul locului briza de răcoare pe care orişicine şi-ar fi dorit-o într-o zi caniculară.
Poposind însă pe acolo cu ceva timp în urmă, am fost neplăcut surprins că respectivul loc despre care vă spuneam mai înainte că era ca un sanctuar în miniatură, arăta jalnic. Mai mulţi pomi fuseseră tăiaţi (probabil de pădurari în cadrul programelor specifice), dar problema era în altă parte. Odată cu tăierea pomilor ori cu încărcarea lor în camioane, peisajul a fost urâţit astfel că apa pârâiaşului ce cobora din munte şi se vărsa traversând drumul printr-un tub de ciment a fost deviată pe mijlocul drumului, respectivul tub ce asigura scurgerea apei pârâiaşului în Tismana fiind înfundat de pământ ori aluviunile aduse după lucrare. Astfel că peisajul cu drumul inundat şi apa curgând haotic cu toate că acel loc fusese prevăzut cu evacuare în Tismana era jalnic (vorbim de perimetrul aflat în dreptul stâlpului Renel nr. 103).
Cred că este nevoie ca aceia ce din necunoaştere ori rea voinţă au înfundat respectiva scurgere a pârâiaşului inundând atât drumul (şi s-ar putea ca apa în exces aflată pe el să-l afecteze în timp), cât şi porţiunea cu vegetaţie de pe malul Tismanei să treacă grabnic la fapte şi să desfunde porţiunea ce traversează drumul pentru ca apa să nu mai băltească, dând locului pe lângă un aspect total inestetic şi un pericol potenţial de degradare a întregului perimetru prin acţiunea necontrolată a apei.
Un alt aspect ce m-a mâhnit a fost că deşi un panou ne aduce la cunoştinţă că ne aflăm pe teritoriul unei arii protejate, precum şi într-o rezervaţie botanică, bucăţi de izolaţii de la cabluri furate de cine ştie unde stau abandonate prin acele locuri după ce metalul a fost dus probabil pe la vreun centru de recuperare urâţind locurile. Şi este păcat pentru că peisajul este cu adevărat unul de excepţie pornind de la bogăţia florală până la locuri cu adevărat pitoreşti ce pot într-adevăr oferi posibilităţi pentru relaxare, chiar şi pentru câteva ore în mijlocul naturii. Dar toate acestea cu respect faţă de factorii ambientali locali şi cu grijă ca după plecarea noastră locurile să rămână aşa cum le-am găsit.
Mugurel Petrescu
