Părăsirea comenzii, noul obiect al dosarului de apel pentru inculpaţii furtului de la UM Sadu

661

Apelul declarat de fosta conducere a Uzinei Mecanice Sadu, la sentinţa pe fond primită în martie de la Tribunalul Gorj, în dosarul de furt, în care figurează drept inculpaţi zece salariaţi ai fabricii, s-a transformat la Curtea de Apel Craiova în unul privind “părăsirea comenzii”. Schimbarea obiectului procesului nu le-a picat prea bine apelanţilor inculpaţi care au tras chiulul de la prima întâlnire cu magistraţii din Bănie. Fostul director al UM Sadu, Nicolae Dijmărescu, a motivat prin avocat că absentează deoarece ar fi bolnav în timp ce doi dintre inculpaţi au cerut termen pentru a-şi angaja apărători.

Fostul director general al UM Sadu, Nicolae Dijmărescu, şi alţi nouă angajaţi, printre ei aflându-se şi Marius Borcan, actualul şef al Partidului Conservator Gorj, au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, cu trei luni în urmă, de magistraţii Tribunalului Gorj. Cei zece au fost judecaţi în dosarul de trafic de armament furat din uzină şi vândut pe piaţa neagră. Ion Bălţăţoiu, muncitorul acuzat că a furat muniţie pe care a încercat să o vândă unui ofiţer sub acoperire, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi trei ani de interzicere a unor drepturi civile. Potrivit noului Cod Penal, el a fost judecat şi condamnat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiei, deşi a fost trimis în judecată pentru furt. Alţi doi angajaţi, Ioan Zăvoianu, reglor la Secţia Pirotehnică, şi Dumitru Borcan, maistru la UM Sadu, au primit câte şase luni de închisoare cu suspendare. Ştefan Chiriţescu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare, după ce oamenii legii au găsit, în gestiunea sa, un plus de 107.000 de cartuşe.
Nicolae Dijmărescu, fostul director general al UM Sadu, a primit un an de închisoare cu suspendare şi un an interzicerea unor drepturi civile. Alte cinci persoane inculpate în dosar, agenţi de pază şi muncitori, au fost obligaţi de instanţă să achite o amendă administrativă de 290 de lei, însă suma va fi dedusă din cele 24 de ore în care au fost reţinuţi în 2013. Sentinţa magistraţilor de la Tribunalul Gorj putea fi atacată cu recurs. Lucru la care s-a apelat. Băltăţoiu a declarat recurs, iar restul apel ca şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, procurorul de caz fiind nemulţumit de sentinţa instanţei din Târgu-Jiu.

deschidere dosarObiectul, schimbat
Pe 23 aprilie, dosarul furtului de la UM Sadu, aflat în fază de apel, se înregistrează pe rolul Cuţii de Apel Craiova având ca obiect nu furtul, ci “părăsirea comenzii”, infracţiune prevăzută de articolul 342 Cod Penal. În apel inculpaţii apelanţi sunt judecaţi astfel pentru această infracţiune care în noul cod este dedicată aviaţiei şi marinei militare. Pedeapsa pentru această infracţiune este închisoarea între 2-7 ani.
Primul termen al procesului este stabilit pe trei iunie, dar procesul este amânat pentru 20 iunie, la cererea unora dintre inculpaţii apelanţi. “Prin cererile depuse la dosar, inculpaţii Zăvoianu Ioan şi Anghel Florentina Mihaela solicită amânarea cauzei pentru a-şi angaja apărători. Iar prin cererea depusă la dosar de apărătorul ales al inculpatului Dijmărescu Nicolae, avocat Buciu Liviu solicită amânarea cauzei pe motive medicale, depunând în acest sens copia adeverinţei medicale”, se consemnează la finalul acestei înfăţişări. Noua încadrare juridică pare, în schimb, că nu deranjează pe nimeni, dosarul penal urmându-şi cursul firesc. Peste trei zile, cei zece inculpaţi se vor prezenta iar la instanţă pentru a se apăra în dosarul, iniţial, de furt, pentru care au primit deja o condamnare pe fond.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here