Se schimbă perspectiva pe cea mai înaltă șosea din țară, din această vară, pentru turiștii care vor ajunge aici, în excursie. Drumarii au început să monteze, în locul cunoscutelor parapete de protecție, din beton, sau a glisierelor metalice, un sistem nou, folosit deja în alte țări și care acum este adus și la noi cu ajutorul fondurilor europene. Este vorba despre parapete din cabluri metalice care, din mersul mașinii, seamănă cu țarcurile folosite pentru protejarea animalelor într-un anumit perimetru. În realitate, sunt niște cabluri extrem de puternice, supuse la diverse teste, menite să reziste la impactul puternic al unei mașini.
„Este cel mai nou tip de parapete care se montează în zonele montane. Are cablu oțelit, înlocuiește lisele metalice, pe cele care în urma unui eveniment rutier se deformau și dura foarte mult până erau repuse la loc. Acesta, în cazul unui eveniment, se înlocuiește foarte repede. Se schimbă stâlpii deteriorați, avem rezerve la Districtul Rânca, iar apoi se pune cablul la loc și într-o oră putem avea tot parapetele refăcut. Astfel, se elimină și riscul apariției unor alte evenimente. Au și avantajul că zăpada circulă pe sub el, mai ales că suntem într-o zonă montană. Nu mai avem depuneri de zăpadă după parapet, drumul nu se mai troienește. Pentru noi acesta e cel mai mare avantaj al acestui nou tip de parapet. În plus, e o altă vizibilitate, natura se poate foarte ușor admira pentru că vizibilitatea nu mai este obturată, așa cum se întâmpla la tipurile anterioare de parapete. Un aspect extrem de important este și acela că tipul acesta de parapet poate ține un camion încărcat fără probleme atâta timp cât nu va fi un impact frontal, ci unul lateral. Cablurile preiau șocurile și mașina e ținută pe partea carosabilă până în momentul în care se oprește”, a explicat Cristi Tudor, reprezentantul DRDP Craiova. Conform acestuia, drumarii vor monta în această vară 25 de kilometri de parapet de acest tip pe Transalpina și alți 25 de kilometri pe Transfăgărășan. Primii kilometri au fost deja montați pe drumul de acces spre stațiunea Rânca, finanțarea întregului proiect fiind făcută cu fonduri europene prin PNRR. Costurile se ridică la 50 de milioane de euro, investiția fiind una semnificativă în sistemul de siguranță și protecție de pe cele două șosele extrem de vizitate de turiști în perioada sezonului cald.
Gelu Ionescu