Un paramedic SMURD din cadrul Secției de Pompieri Turceni a murit, ieri dimineață, după ce maşina în care se afla a intrat într-un copac de pe marginea drumului, în comuna Bărbătești. Acesta se afla în timpul liber și plănuise să meargă la Târgu-Jiu, însă a pierdut controlul volanului. ”La data de 23 august, poliţiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un participant la trafic, cu privire la faptul că, pe raza comunei Bărbăteşti, a avut loc un accident de circulaţie. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat că, în timp ce un bărbat de 38 de ani, din comuna Turburea, conducea un autoturism, pe DJ 661 Bărbăteşti, către Târgu-Cărbuneşti, a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un copac aflat pe marginea carosabilului. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, care a fost transportat la SML Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. Tânărul din Turburea era căsătorit și avea doi copii, soția sa fiind însărcinată cu al treilea.
ISU Gorj, în doliu
La locul accidentului au fost trimiși, pentru a-i salva viața, colegii bărbatului, însă acesta s-a stins sub ochii lor. ”O durere nemărginită s-a abătut joi peste noi și peste familia unuia dintre colegii noștri! În jurul orei 06.30, un participant la trafic semnala faptul că, pe raza localității Bărbătești, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un autovehicul care a părăsit partea carosabilă și a lovit frontal un copac.
La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj pentru descarcerare din cadrul Secției de Pompieri Turceni, un echipaj pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj. Echipajele sosite la fața locului au constatat că, în urma impactului, a rezultat o victimă de sex masculin în vârstă de 38 de ani care se afla în stop cardio-respirator și care, din păcate, era pompier militar, era unul dintre colegii noștri, era Cosmin – paramedic SMURD în cadrul Secției de Pompieri Turceni. Manevrele de resuscitare și toate eforturile depuse de echipajele de intervenție au fost în zadar, medicul constatând decesul. Este de neînțeles cum un om care, pe parcursul celor 12 ani de carieră ca salvator, a smuls din brațele morții sute de vieți, un om care a participat la sute de intervenții pentru a-i ajuta pe cei încercați de soartă, astăzi, nu a mai putut fi salvat. Ce poate fi mai rău pentru un pompier decât să-ți găsești colegul la o intervenție fără suflare? Colegul alături de care ai participat la sute de intervenții, camaradul pe care te-ai bazat la intervenții, în mâinile căruia ți-ai pus viața fără să clipești. Dumnezeu a decis ca, începând de astăzi, din echipa salvatorilor ISU Gorj să plece un om de bază! Două fetițe de numai 2 și 4 anișori vor crește de astăzi fără tată, iar un copil care mai are puțin până să vină pe lume își va vedea tatăl doar în fotografii și îl va cunoaște doar din poveștile mamei. Vom face tot ce ne stă în putere pentru a fi lângă familia colegului nostru și pentru a o ajuta să treacă peste aceste momente cumplite! Dumnezeu să te odihnească în pace, Cosmin!”, a scris Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, pe pagina de Facebook a instituției.
L.F.