Paradă a portului popular prin centrul Târgu-Jiului

885

Copii şi tineri din mai judeţe ale ţării au participat sâmbătă la o frumoasă paradă a portului popular prin centrul municipiul Târgu-Jiu. Evenimentul a avut loc ca urmare a deschiderii celei de-a 38-a ediţii a Festivalului Naţional de Folclor şi Meşteşuguri Tradiţionale „Pe fir de baladă”.

Aproximativ 300 de copii din 16 judeţe din ţară au participat în acest week-end la ediţia cu numărul 38 a Festivalului „Pe fir de baladă”. Ca în fiecare an, festivalul a debutat cu o frumoasă paradă a portului popular. Îmbrăcaţi în costume populare, specifice zonei din care provin, copiii şi tinerii au înfruntat vremea capricioasă şi au străbătut centrul municipiului Târgu-Jiu. Alaiul s-a oprit de câteva ori pentru a încinge o horă, două.

parada port popular 5Din păcate, din cauza cerului înnorat, târgujienii nu prea au ieşit sâmbătă dimineaţa din case, aşa că parada portului popular nu prea a avut spectatori. Asta nu i-a descurajat însă pe copii şi tineri, care şi-au continuat drumul cântând până la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu, unde au fost aşteptaţi de oficialităţile judeţului şi oraşului. „Este un moment de bucurie pentru fiecare dintre cei care participă la acest festival pentru că peste ani veţi putea să întoarceţi privirea în timp şi să vă mândriţi cu faptul că aţi participat la cel mai bătrân festival pentru copii din ţară.

parada port popular 6Să dea Dumnezeu ca acest Festival „Pe fir de baladă”, care a devenit deja un brand la nivel naţional să se perpetueze şi peste ani mulţi să vorbim despre o istorie extrem de bogată, extrem de frumoasă, presărată cu atâtea minuni, cu atâtea perle, perle care sunteţi voi, dragi copii îmbrăcaţi în costume populare”, a spus Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

parada port popular (3)La rândul său, Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, le-a urat bun venit concurenţilor şi i-a felicitat pe organizatori pentru efortul depus în conservarea şi promovarea tradiţiilor.

parada port popular 7„Mă bucur să văd că municipiul Târgu-Jiu îmbracă straie de sărbătoare şi nu orice straie, straie tradiţionale, straiele pe care strămoşii noştri le-au creat. Iată că acum dumneavoastră le puneţi în valoare, valoare pe care o merită.

parada port popular (2)Felicit organizatorii acestui festival pentru că tradiţiile, folclorul şi meşteşugurile trebuie duse mai departe şi acest lucru îl datorăm organizatorilor. Juriul va avea foarte mult de deliberat şi va avea o sarcină destul de grea, dar sunt convins că toate lucrurile vor fi foarte bine organizate şi duse la bun sfârşit”,.

parada port popular 10 Şi Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj a avut un mesaj pentru copii şi tineri sosiţi la Târgu-Jiu pentru a participa la Festivalul „Pe fir de baladă”: „Sunteţi foarte tineri, foarte frumoşi, păstraţi şi duceţi mai departe în acelaşi timp obiceiuri şi tradiţii, adică faceţi un lucru extraordinar, un lucru minunat. Nu pot decât să vă mulţumesc tuturor pentru prezenţa în aceste zile la Târgu-Jiu. Îmbogăţiţi oraşul cu prezenţa şi prestaţia dumneavoastră”, a spus acesta.

parada port popular 8 Concursul propriu-zis s-a desfăşurat sâmbătă, între orele 11:00 şi 16:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu, iar Gala Laureaţilor a avut loc duminică, în aceeaşi locaţie.

parada port popular 9„Pe fir de baladă” este unul dintre cele mai vechi festivaluri de folclor pentru copii din ţară, ce reuşeşte de fiecare dată să adune în Târgu-Jiu un număr impresionant de copii şi tineri talentaţi din toată ţara.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here