Papură şi-a încheiat ,,mandatul” cu un succes chinuit

462

Universitatea Craiova a reuşit un succes important pe terenul formaţiei FC Voluntari, 1-2, şi a bifat a doua victorie consecutivă în Liga 1. Elevii lui Papură au întors rezultatul înregistrat la pauză, după ce amfitrionii marcaseră primii prin Elibralidze (’16). Golul a venit după o greşeală de începător a lui Bancu. La fel ca în meciul cu Astra, ,,juveţii” au jucat extrem de slab în prima repriză. Craiova a lovit însă imediat după reluare. Tânărul Mihăilă a egalat după o pasă a lui Bărbuţ (`46). Misiunea leilor a devenit mai uşoară când Ţâră a văzut al doilea galben (`55), fiind eliminat. Până la urmă, oaspeţii s-au impus, dar nu fără dramă. Cicâldău a ratat un penalty (`64), obţinut de acelaşi Mihăilă, însă Mihai Roman a izbutit al treilea gol stagional (`86) după un corner. A fost ultimul meci al lui Papură din postura de ,,principal” pe banca Universităţii. Antrenorul a fost urmărit din tribune de înlocuitorul său, Victor Piţurcă. După pauza competiţională, oltenii se vor duela cu FCSB.

Mihăila: ,,Am avut noroc”
Valentin Mihăilă, cel mai bun jucător al Craiovei în deplasarea de la Voluntari, a declarat că eliminarea lui Ţâră a fost decisivă în economia jocului.,,În prima repriză am avut ceva probleme, pentru că s-au apărat bine, iar în cea de-a doua am intrat mai motivați, am avut noroc și cu acel cartonaș roșu și este bine că am câștigat. Sunt bucuros că am reușit să înscriu primul gol din acest sezon și că a reușit să câștige echipa. Este bine că am obținut victoria, pentru că urmează acea pauză și putem pregăti atent meciul cu FCSB”, a spus Mihăilă. Pentru că Universitatea a bifat un nou succes, Alex Cicâldău a trecut repede peste ratarea loviturii de la 11 metri. ,,Am început meciul puțin timorați, am primit și acel gol, dar per total cred că am meritat victoria. Mă simt bine, se întâmplă să ratezi. Important este că echipa a luat cele trei puncte. Am simțit că Râmniceanu pleacă în partea cealaltă, m-am și uitat la el, dar a rămas pe centru. Aveam mare nevoie de această victorie, ne-a adus acolo în față, în clasament, și acum putem pleca în vacanță liniștiți și apoi să pregătim meciul cu FCSB”, a declarat decarul Craiovei. ,,Trebuia să închidem meciul mult mai devreme. Echipa adversă nu a reușit să-și creeze nicio oportunitate, iar noi puteam să înscriem mult mai mult și să stăm liniștiți pe final. La pauză cred că băieții au conștientizat că echipa adversă doar se apără. Le-am zis să încerce să joace cât mai rapid și au reușit acest lucru în multe momente”, a spus tehnicianul Craiovei, Corneliu Papură. În mandatul său, Craiova a acumulat 16 puncte după 8 runde.

FC Voluntari – Universitatea Craiova: 1-2 (1-0)
FC Voluntari: Râmniceanu – Ricardinho (’46, Harrer), Lopez, Balaur, Kocic (’82, Daniel Benzar) – Căpățână, Gorobsov, Ion Gheorghe – Costin (’67, Vlad), Țâră, Ebralidze. Rezerve: Mitrev – Alex Vlad, Armas, Harrer, Bortoneanu, Gabriel Deac, Benzar. Antrenor: Cristiano Bergodi.
„U“ Craiova: Pigliacelli – Martic, Bălașa, Acka, Bancu (’46, Vătăjelu) – Ivanov (’72, Ioniță), Qaka, Cicâldău – Bărbuț, Markovic (’32, M. Roman), Mihăilă. Rezerve: Laurențiu Popescu – Ferreira, Mateiu, Vali Constantin, Ioniță, Vătăjelu, Roman.
Cartonașe galbene: Kocic ’20, Țâră ’37, ’55, Gorobsov ’61, Ion Gheorghe ’67 / Ivanov ’17, Bălașa ’45+3, Roman ’89.
Cartonaș roșu: Țâră ’55.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here