Papură şi-a completat staff-ul

1306

Dacă zvonurile privind noul antrenor al Universităţii continuă să curgă, Corneliu Papură, actualul principal al Ştiinţei, a primit ,,ajutoare” chiar din Oltenia. Fostul secund al lui Piţurcă a plecat în cantonament alături de Florinel Luţă şi de antrenorul cu portarii, Robert Tufişi. Sâmbăta, li s-au alăturat în Antalya Dragoş Bon, fostul antrenor al echipei secunde, şi Gigi Ciurea, omul care a contribuit decisiv la ,,eventul” din 1991, ultima oară la CSO Filiaşi. De altfel, se pare că Rotaru îl preferă în continuare pe Papură la cârma echipei, finanţatorul nefiind convins că Universitatea se poate bate cu şanse reale la titlu în acest sezon. Cu fostul secund al lui Piţurcă pe bancă, Craiova a învins-o cu 2-0 pe Eintracht Brawnschweig. „Este doar un meci amical, important este să ne pregătim bine pentru a relua în forță campionatul. Totul e ok, am făcut ieri două antrenamente, azi am făcut un antrenament prin joc. Fiecare a încercat să dea cât mai mult, să sperăm că ne vom pune la punct fizic și tactic, pentru a fi pregătiți de meciurile oficiale. Îți trebuie tot timpul dorința de a câștiga, fără ambiție nu reușești nimic, mai ales când întâlnești o echipă din Germania. Sperăm ca și juniorii să se ridice la pretențiile ligii, le dăm meciuri, cu adversari puternici, ca să crească, nu le e ușor să se adapteze. Ivan poate juca pe orice poziție în față, are calități extraordinare și poate să facă diferența. Orice jucător pe care-l cumpărăm este important, nu sunt unii mai presus”, a spus Cornel Papură după meci. Dan Nistor a contribuit decisiv la victoria Craiovei, şi a declarat că va face acelaşi lucru şi în partidele oficiale. ,,E o perioadă de acumulare, iar când începe campionatul trebuie să fim pregătiți să câștigăm cele 4 meciuri rămase. Încerc să-i ajut cât pot pe colegii mei, cu unii am jucat la echipa națională, cu alții am fost coleg la alte echipe, e bine că ne înțelegem bine din primele zile. Echipa germană a fost una arțăgoasă, dar știam ce ne așteaptă și e bine că am câștigat. Vreau să închid subiectul Dinamo, acum sunt la Craiova și îmi voi da viața pentru această echipă. Îmi doresc să câștig trofee cu Craiova, o echipă de mare tradiție, cu stadion frumos, cu foarte mulți suporteri”, a afirmat Nistor după primul succes în alb-albastru.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here