Papură recunoaşte: Fizic, nu am putut ține ritmul

1302

FCSB a învins-o în Bănie pe Universitatea Craiova şi a redevenit liderul Ligii 1. Două goluri ale lui Denis Man (38, 55) au adus victoria bucureştenilor. După o primă repriză în care oltenii au ratat oportunităţile cele mai mari de a înscrie, prin Mamut şi Cicâldău, oaspeţii au făcut legea în partea secundă, iar scorul final a fost blând având în vedere ocaziile imense ale elvilor lui Toni Petrea. După joc, antrenorul gazdelor, Corneliu Papură, a admis că a existat o diferenţă mare din punct de vedere fizic între cele două formaţii.
,,Au fost două reprize distincte. În prima repriză am avut situații de a marca, am fi meritat să conducem. Ei au ajuns în minutul 38, primul șut, primul gol. În a doua repriza, ne-au supus unei presiuni la care nu am putut rezista, iar din minutul 60 chiar i-am simțit foarte puternici. Din punct de vedere fizic, trebuie să recunoaștem că nu am putut ține ritmul cu echipa adversă. Nu e ușor nici când câștigi, nici când pierzi. Trebuie gestionată bine situația și să câștigăm meciul următor. Lupta e abia la început, e etapa 14, așa că mai sunt multe puncte în joc, nu putem pune pe cineva favorit, vom vedea”, a declarat tehnicianul.
Cornel Blejan se ocupă de pregătirea fizică la Universitatea Craiova, iar presa centrală a speculat că prezenţa acestuia în staff-ul Universităţii este şi una dintre cauzele care l-au determinat pe Cristiano Bergodi să părăsească formaţia din Bănie. De altfel, s-a scris că Mihai Rotaru, patronul Universităţii, a fost extrem de deranjat de cum a arătat fizic echipa sa în deplasarea de la Lokomotiv Tbilisi, când înfrângerea provocată de georgieni a consemnat şi ieşirea din Europa League.
Thomas Neubert se ocupă cu pregătirea fizică la FCSB, fiind considerat unul dintre cei mai buni preparatori care a lucrat în Liga 1.
Craiova joacă, marţi, pe terenul campioanei CFR Cluj.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here