Papp a jucat cu Viitorul Târgu Jiu după 7 luni de inactivitate

1029

Fundașul central Paul Papp a revenit pe terenul de joc după o pauză semnificativă. Fostul internațional român a purtat banderola doljenilor în partida câștigată de Universitatea Craiova în fața Viitorului Târgu Jiu. Meciul amical s-a disputat în Bănie și s-a încheiat cu victoria gazdelor, 2-1. Acum câteva zile, Papp a împlinit 32 de ani și s-a declarat dornic să revină pe teren în meciurile oficiale.„E primul amical pentru mine, după vreo 6-7 luni. Sunt bucuros că am revenit. M-am simțit foarte bine. Sper să nu mai am probleme și când o să fie nevoie de mine voi fi acolo. Abia aștept să dau bătălia în Liga 1, dar asta depinde de Mister. A fost un antrenament bun pentru noi. Mister a vrut să vadă toți jucătorii la lucru, cred că ne-am achitat de sarcini și mai cred că lumea este mulțumită. Aveam nevoie de amicalul ăsta, pentru că Mister a vrut să vadă la ce nivel sunt unii dintre noi, pe ceilalți îi știa deja și a fost un antrenament bun pentru ei. Sper să începem returul cu o victorie și să continuăm pe aceeași linie“, a spus Papp. Apărătorul Craiovei a vorbit și despre înfrângerea de la Farul, dar și despre meciul viitor, din Trivale. „Cred că în viața unei echipe se întâmplă să ai și înfrângeri. Nu poți să câștigi toate partidele, vedem asta și afară și se întâmplă și la noi. Ne-am antrenat foarte bine zilele astea, ne-am pus la punct ultimele detalii, care fac diferența și cred că ne-au lipsit la Farul. Suntem bine pregătiți și sper să începem bine returul“, a completat Paul Papp. Meciul dintre FC Argeș și Universitatea Craiova se joacă duminică, 21 noiembrie, de la ora 18.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here