Este de preferat onoarea medievală conduitei gelatinoase a omului de astăzi, care dimineaţa este omletă, la prânz schweitzer carpatin, iar seara – griş cu lapte de pasăre. Te şi miri cum nu-i cresc aripi de liliac!
Tu, Păpuşă flaubertiană, ce frumoasă şi minunată eşti tu! Cum ştii tu să igliţeşti cuvinte, oglindindu-te cu uitare de sine în ape tulburi! Şi în „istorii pe ape” ştii să te dai! Cu disimulantă afabilitate! Cu găunoasă verbozitate…
Ai văzut tu vreodată plutind la vale o candelă pe Jaleş?
Trebuie ca nourii aceştia să treacă peste feţe de zei împietriţi, cum peste pietricelele râului vălurelele adoraţiei. Apa se duce la vale bombănind efemeride, iar pietrele rămân şi tac, purtând bucuria şi scârba mărturisirii!
Câtă risipă de cuvinte la cei ce se străduiesc să arate lumii că, totuşi, mai fac şi ceva obştesc! De fapt, „aflarea în treabă” este miezul sporovăielii. Cât priveşte „treaba” propriu-zisă, pompierismul logoreic, asortat uneori stilistic, vine să salveze aparenţele şi…tot tacâmul! Mai pe româneşte: unde e vorbă multă e treabă puţină! Sau pe evreieşte: Ce mai chichirez gâlceava, dacă nema puterinţa!
În circulaţie, e bine mereu să vezi ce face cel din faţă, fără a uita însă nici de cel din spate. Când loveşti din spate, loveşti cu motorul şi…rămâi pe loc!
Sunt atâtea măşti în marele spectacol al lumii încât cu greu îţi dai seama dacă ai în faţă oameni sau măşti! Unii, de cum se trezesc şi privesc în oglindă, trebuie să-şi tragă masca pe faţă. Altfel, n-ar putea trăi!
Zenovie CÂRLUGEA
