Pănescu, supărat pe ministrul Dobre de la Turism

575

Un anunț făcut de ministrul Mircea Dobre cu privire la posibilitatea susținerii de către Guvern a unei investiții în munții Făgăraș pentru dezvoltarea a 150 km de domeniu schiabil l-a supărat pe șeful asociației cabanierilor din Rânca. Pe contul său de Facebook, Constantin Pănescu îi reamintește ministrului că a fost primit anul trecut ca „un zeu” când a venit în vizită la Rânca. Ministrul a promis atunci tot sprijinul său pentru dezvoltarea stațiunii, Pănescu vorbindu-i despre planurile mai vechi în baza cărora Rânca putea fi unită cu Vidra și chiar cu Voineasa din județul Vâlcea. S-ar dezvolta astfel zeci de kilometri de domeniu schiabil la nivelul celor două județe, iar zona ar crește în importanță. Turiștii s-ar putea caza fără probleme la Rânca și ar putea schia toată ziua în Vâlcea, dacă domeniul schiabil ar fi dezvoltat așa cum îl prezintă Pănescu. Acum, șeful asociației cabanierilor din Rânca nu poate decât să constate că Dobre a făcut și el ce face orice politician, promite când vine în vizită, după care își vede mai departe de interesele sale.
“Vă salutăm d-le Ministru Dobre împreună cu acei copii care v-au primit în Rânca precum un mic ZEU (nu departe de locul lui Zamolxis – zeul dacilor) și la care le-ați promis că se rezolvă acele cinci probleme ale Râncii prezentate prin versuri (poezie) și pe care spuneați că le țineți în fiecare zi pe biroul dvs! D-le ministru, nu pe noi cei mari care am investit în această ZONĂ MIRIFICĂ – RÂNCA ne dezamăgiți, ci pe sutele de copii ai noștri și zecile de mii de copii care vin din toată țara aici unde învață să facă sport, să socializeze, să schieze, nu să stea pe telefon și calculator toată ziua, dar nu au unde să progreseze pe alte pârtii mai mari,… după cum știți că avem proiectul cu Telegondola și unirea cu Vidra ….pentru că dvs nu sunteți decât un …politician! Vă mulțumim pentru dezamăgire nu numai dvs, ci și tuturor parlamentarilor din Gorj și Vâlcea!”, a comentat Pănescu pe contul său de Facebook.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here