Pandurii trebuie să-şi revină din pumni!

680

Pandurii Târgu Jiu nu s-a mai impus într-un meci oficial de pe 9 septembrie! Atunci, echipa antrenată de Adrian Iencsi învingea la CS Baloteşti. Greu de crezut sau nu, formaţia noastră are 9 jocuri fără victorie, un bilanţ pe care nici cei mai pesimişti suporteri nu-l anticipau. Gorjenii speră să se revanşeze, astăzi, de la ora 14.00, când alb-albaştrii merg la Sînmartin, pentru meciul cu Luceafărul Oradea. Formaţia bihoreană este condusă de apropiaţi ai omului de afaceri gorjean Nicolae Sarcină şi, în ciuda unui început foarte slab de campionat, are două victorii consecutive, cu Satu Mare şi UTA Arad. Înainte de a fi demis, fostul antrenor al gorjenilor, Marcel Ploaie, considera că meciul nu este unul special, având în vedere acţionariatul celor două formaţii. “Trebuie să mergem să scoatem punctele de la Oradea. Rivalitatea trebuie să existe între jucători, în spaţiul verde, nu între conducători. Important este care echipă o să fie mai limpede mai clară, cu mintea la joc. Sper să fim noi acea echipă, şi să ne impunem la Oradea. Nu cred că vom avea o primă specială, mai întâi trebuie să câştigăm meciuri, şi apoi să ne gândim la prime. Mergem acolo să ieşim din subsolul clasamentului, suntem la -5. Încă am încredere că îşi vor reveni jucătorii, acum în al 12-lea ceas. Trebuie să avem mai multă ambiţie”, spunea Ploaie, pe care confruntarea nu-l va mai prinde la Pandurii. Pe banca oaspeţilor va sta Dorian Gugu, Adrian Bogoi urmând să debuteze, oficial, în partida cu Ripensia Timişoara. Optimist de fel, principalul creditor al clubului, Marin Condescu, a anunţat că vrea 6 puncte din următoarele două jocuri. “La Oradea sper să se simtă şocul schimbării, deşi Bogoi nu este responsabil pentru ce se va întâmpla acolo. Sperăm, cum e normal, să luăm cele 3 puncte, şi alte 3, sâmbătă, cu Ripensia”, a declarat preşedintele USMO.

Dulca îndeamnă la concentrare
Cele două formaţii sunt despărţite de numai 3 puncte în clasament, Pandurii ocupând locul 16, iar Oradea locul 18. Gazdele vin după meciuri reuşite, iar, spre deosebire de gorjeni, echipa lui Cristian Dulca a lăsat o impresie bună în confruntările din ultimele runde. De altfel, tehnicianul Luceafărului a declarat după victoria de la Arad că echipa s-a exprimat bine, dar îi mai trebuie maturitatea de a gestiona rezultatul.
“Sunt extrem de fericit pentru cele trei puncte, dar și că am legat două victorii la rând. Am dominat 80% din meci, cu mici excepții pe final. Am marcat goluri frumoase după acţiuni în care am făcut şah-mat adversarul. Şi câte ocazii am mai ratat! Se spune că 2-0 e cel mai periculos scor, dar, iată, că pentru noi și 3-0 e periculos. Nu am mai fost lucizi pe final, sunt supărat că am luat două goluri, dar, până la urmă, contează rezultatul. Degeaba am jucat bine și cu alte ocazii, dacă nu am câștigat sau chiar am pierdut. Nu ne îmbătăm cu apă rece după acest succes. Savurăm victoria, dar ne aşteaptă un meci la fel de important miercuri cu Pandurii. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, concentraţi şi să acumulăm în continuare cât mai multe puncte”, a afirmat Dulca.

Liga 2 / Etapa 16
Miercuri, 8 Noiembrie
Sportul Snagov – Ştiinţa Miroslava 14:00
Foresta Suceava – ASU Politehnica Timişoara 14:00
Luceafărul Oradea – Pandurii Târgu Jiu 14:00
Academica Clinceni – CS Mioveni 14:00
Dacia Unirea Brăila – Dunărea Călăraşi 14:00
FC Argeş – CS Afumaţi 14:00
Chindia Târgovişte – CS Baloteşti 14:00
Metaloglobus Bucureşti – AFC Hermannstadt 14:00
ASA Târgu Mureş – Olimpia Satu Mare 14:00
Ripensia Timişoara – UTA Arad 19:00

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here