Pandurii trebuie să-şi repare autocarul

1295

Pandurii Târgu-Jiu nu a mai ajuns la Mioveni din cauza unor dificultăţi cu transportul. Deşi în presă au apărut mai multe informaţii care sugerau că autocarul nu mai are asigurare, directorul sportiv al clubului, Camilian Floroiu, a declarat că problemele au fost mai serioase. ,,Am avut o probemă cu autocarul. Nu a fost vorba de asigurare, asigurarea e uşor de făcut. Nu a mai pornit, s-a aprins ceva la bord. O să-l punem la punct, nu mai fusese pornit de mult. Bine că nu s-a întâmplat înainte de prima etapă”, a spus oficialul echipei. Pandurii nu şi-a mai programat alt amical. Primul meci oficial al gorjenilor va avea loc sâmbătă, 3 august, la Turnu Măgurele. ,,Nu vom mai juca niciun amical, săptămâna aceasta avem un plan strict de pregătire şi antrenament. Ne pregătim pentru prima rundă”, a mai spus Floroiu. Antrenorul Adrian Bogoi îşi va definitiva lotul în această săptămână. Pandurii are o echipă foarte subţire şi rămâne de văzut dacă trupa gorjeană mai are posibilitatea de a efectua transferuri şi după debutul oficial al sezonului. Patru partide de verificare au disputat alb-albaştrii în această vară. Au fost învinşi de FC Hermannstadt (4-1) şi Tractorul Cetate (2-1) şi au obţinut victorii cu Internaţional Băleşti (3-0) şi Gilortul Târgu Cărbuneşti (5-0).
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here