Pandurii trebuie să-şi demonstreze valoarea. Viitorul stă la pândă

701

Cu cuţitul la os după trei meciuri pierdute şi cu infirmeria plină, Pandurii Târgu-Jiu trebuie să-şi regăsească orgoliul şi să învingă o formaţie care în ultimele sezoane a fost Şirineasa, Energeticianul şi a dorit să se confunde cu Jiul Rovinari. La ora meciului, cele două echipe vor purta nume similare, dar indiferent de context, Pandurii e numai una, chiar dacă în acest moment echipa fanion a Gorjului a fost abandonată de membrii fondatori. Antrenorul gazdelor, Adrian Bogoi, este conştient că există o rivalitate între conducătorii celor două cluburi, dar a declarat că pe jucători nu ar trebui să-i intereseze decât victoria. Din păcate, tehnicianul se confruntă şi la acest meci cu mari probleme de lot. ,,Sunt ambiţii locale, dar eu am spus de fiecare dată când jucăm împotriva acestei echipe că mă interesează doar punctele puse în joc. Eu cred că există orgolii între cele două conduceri, asta este clar. Citesc din ziare că este bătaie mare pe acest stadion, cine o să joace, dar de 6 ani de zile nu mai joacă nicio echipă aici, sunt meciuri ba la Motru, ba la Rovinari sau Severin. Aşteptăm să vedem când se va da în folosinţă ca să putem juca pe noul stadion. Să joci pe un asemenea stadion reprezintă o motivaţie în plus. Avem foarte mulţi accidentaţi. De Ciobanu ne vom folosi abia peste două luni. Gheorghe nu va evolua în acest tur de campionat, s-a operat la genunchi, Măicăneanu la fel, s-a operat la genunchi. Sunt accidentări foarte grave. Tănăsoiu nu va juca sâmbătă, iar Şendroiu a intrat de două zile în programul nostru şi nu este refăcut complet. Se mai pregătesc doi jucători cu noi, aşteptăm să vedem dacă vor fi legitimaţi până la ora jocului”, a declarat Bogoi.Antrenorul speră la o asistenţă numeroasă sâmbătă, chiar dacă la ora meciului se anunţă temperaturi ridicate. În opinia lui Bogoi, partida nu are o favorită.,,Publicul contează foarte mult pentru noi, ne-a încurajat mereu, chiar dacă am trecut prin momente mai dificile. Publicul este cunoscătorul acestui fenomen, ştie cu ce probleme ne confruntăm în momentul de faţă. Aş vrea şi oficialităţile să vină alături de echipă pentru că de doi ani de zile nu au mai fost aproape de noi. Nu există o favorită, vreau o atitudine bună a jucătorilor mei şi trebuie să luăm punctele. Cald va fi şi pentru noi şi pentru adversar, o să vedem la momentul jocului în ce condiţii vom evolua. Avem mulţi jucători tineri şi se vor adapta uşor la temperaturile ridicate”, a precizat principalul Pandurilor.

Rasoveanu: ,,Va conta mult publicul”
Marcatorul singurului gol al Pandurilor din acest campionat, tânărul Ovidiu Rasoveanu a declarat că nu contează cine va înscrie, ci rezultatul final. Atacantul echipei noastre are încredere că fanii vor fi alături de jucătorii gazdelor.,,Ne gândim la meciurile viitoare, trebuie să luăm puncte. Nu mă gândesc să marchez eu neapărat, mă gândesc să obţinem victoria şi să mergem mai departe. Va conta mult publicul, ne ajută, ne sprijină, ştie să fie alături de noi. Pandurii e favorită. Jucăm pe sintetic, o suprafaţă grea, dar sperăm să fie totul ok. Suntem la început, suntem tineri, dar trebuie să facem pasul mai departe”, a spus Rasoveanu. Un alt fotbalist al gorjenilor, Radu Filip, crede că un succes îi va descătuşa pe panduri. ,,Nu stăm foarte bine cu moralul, dar sperăm să prindem încredere în noi şi să câştigăm următoarele meciuri. Sperăm să repetăm viictorile de anul trecut împotriva Energeticianului şi să jucăm cât mai bine. Nu ştiu dacă există neapărat orgolii, dar fiecare echipă îşi doreşte să câştige acest meci. Trebuie să ne adaptăm la condiţii şi să facem un meci foarte bun”, a spus Filip.Partida dintre Pandurii şi Viitorul se joacă sâmbătă, de la ora 11.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here