Pandurii, thriller la Arad!

565

Pandurii Târgu-Jiu a trecut de la extaz la agonie pe Stadionul “Motorul”. Cu punctele în buzunar la pauză, trupa lui Adrian Bogoi a avut un început de coşmar în partea secundă, dar a reuşit să revină pe final de partidă şi a scos un punct după un meci cu şase goluri. Gorjenii ,,au lovit” repede la Arad. După 7 minute vizitatorii au deschis scorul, profitând de o bâlbâială a defensivei adverse. Blejdea a centrat pentru Popescu, iar atacantul oaspeţilor a speculat neînţelegerea dintre Bodea şi Copaci şi a trimis balonul în plasă. Pandurii îşi puteau dubla avantajul în minutul 9, dar portarul bănăţenilor a respins în corner şutul lui Dodoi, după o nouă centrare a lui Blejdea. Portarul Costache i-a menţinut pe gorjeni în avantaj cu o paradă de zile mari, respingând de sub transversală balonul trimis cu capul de Melinte. După ce a contribuit la primul gol, Blejdea şi-a trecut şi numele pe lista marcatorilor, fructificând o pasă ,,la scurt” a căpitanului Brînzan. Jucătorii gazdelor au intrat la cabine în huiduielile publicului, iar acest lucru i-a motivat probabil pe arădeni, care au egalat rapid ostilităţile în actul secund. Pandurii a primit o lovitură în minutul 50, când Trancă s-a accidentat şi a fost înlocuit cu Gheorghe. Amfitrionii au redus din handicap în minutul 56, David Popa l-a lobat elegant pe Costache şi a început nebunia. Peste alte trei minute, Ciucur a marcat din careu, iar jocul era relansat. Din păcate, picajul Pandurilor a părut total, Oiţă şi Costache s-au încurcat la un duel aerian, iar Ciprian Rus a şutat cu sete din şase metri pentru 3-2 (`71). Titularizat în premieră în acest sezon, Dodoi a adus egalarea în minutul 82. Atacantul împrumutat de la CFR Cluj a înscris, cu capul, după o lovitură liberă bătută de acelaşi Blejdea. După egalul de la Arad, Pandurii a acumulat 34 de puncte şi este acum la 4 puncte de locurile ce duc în eşalonul terţ.
UTA ARAD – PANDURII TÂRGU-JIU: 3-3 (0-2)
Stadion: Motorul (Arad – Arad);
Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); Asistenţi: Ioan Alexandru Corb (Satu Mare) şi Răzvan Ionuţ Soponar (Baia Mare).
UTA: Bodea – Rz. Ivan (`75, Cr. Costin), El Hasni, Şeroni (`80, Isac), Copaci – Melinte, Hrezdac – Ciucur, Cr. Matei (`54, Dav. Popa), Kanda – Cip. Rus (cpt.). Rezerve: Orlic – Oroian, Gavrilă, R. Iuga. Antrenor secund: Cristian Păcurar
Pandurii: Al. Costache – Vasilescu, Oiţă, Rob. Bratu, Brînzan (cpt.), Raiciu, Trancă (`54, Gheorghe), Vodă, Dodoi (`83, D. Ciobanu), Blejdea (`86, Dănescu), P. Popescu. Rezerve: Mih. Cotolan – Nic. Cotolan, Al. Dinu, Du-Ho Kim. Antrenor: Adrian Bogoi.
Marţi, 9 Aprilie
Daco-Getica Bucureşti – Universitatea Cluj 2-6
Miercuri, 10 Aprilie
Academica Clinceni – CS Baloteşti 4-0
ACS Poli Timişoara – Metaloglobus Bucureşti 1-0
Sportul Snagov – Luceafărul Oradea 2-4
CS Mioveni – Aerostar Bacău 2-0
Farul Constanţa – ASU Politehnica Timişoara 1-1
Dacia Unirea Brăila – Energeticianul 3-1
UTA Arad – Pandurii Târgu Jiu 3-3
Petrolul Ploieşti – FC Argeş după închiderea ediţiei
Joi, 11 Aprilie
Ripensia Timişoara – Chindia Târgovişte 17.30
Clasament Liga 2 2018-2019
M V E I GOL PCT A
1.Academica Clinceni 29 22 1 6 61-17 67 22
2.AS FC Universitatea Cluj 29 18 6 5 62-22 60 18
3.Chindia Târgovişte 28 18 6 4 56-29 60 18
4.Petrolul Ploieşti 28 18 5 5 51-23 59 17
5.Sportul Snagov 29 18 5 6 45-26 59 14
6.FC Argeş 28 14 8 6 40-23 50 8
7.CS Mioveni 29 14 6 9 43-30 48 3
8.UTA Arad 29 12 6 11 46-42 42 -3
9.Ripensia Timişoara 28 9 9 10 33-37 36 -6
10.Pandurii Târgu Jiu 29 9 7 13 48-49 34 -8
11.Luceafărul Oradea 29 9 7 13 38-52 34 -8
12.Metaloglobus Bucureşti 29 9 7 13 26-50 34 -8
13.ACS Energeticianul 29 8 9 12 32-35 33 -9
14.SSC Farul Constanţa 29 10 3 16 36-47 33 -10
15.ASU Politehnica Timişoara28 8 8 13 23-28 32 -11
16.Daco-Getica Bucureşti 29 6 12 11 39-47 30 -15
17.Aerostar Bacău 29 7 5 17 39-56 26 -16
18.ACS Poli Timişoara 29 5 7 17 26-53 22 -23
19.CS Baloteşti 29 6 4 19 25-58 22 -20
20.Dacia Unirea Brăila 29 4 7 18 27-72 19 -26
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here