Pandurii se reunesc pe 6 iulie

1807

Echipa de fotbal Pandurii Târgu-Jiu a stabilit data reunirii. Jucătorii vor reveni la antrenamente la începutul lunii iulie. Antrenorul Călin Cojocaru şi conducerea clubului au stabilit şi data la care va avea loc vizita medicală. Până atunci, clubul nostru trebuie să prezinte dosarul de licenţiere, iar conducătorii mai optimişti speră să-i determine pe membrii asociaţi să revină lângă echipă. Până la marea împăcare, Pandurii aşteaptă, în continuare, banii din cotizaţiile neplătite. ,,Am vorbit cu antrenorul Cojocaru, e încă la Timişoara, dar am stabilit data începerii antrenamentelor pentru 6 iulie. Atunci va avea loc reunirea lotului, iar vizita medicală se va desfăşura pe 8 iulie. Până la reunire, avem foarte mult de muncă. Trebuie să finalizăm dosarul de licenţiere şi în această perioadă vrem să găsim şi oameni care să vină alături de Pandurii Târgu-Jiu şi să reîntoarcem alături de echipa fanion a Gorjului şi membrii asociaţi. Sperăm să ne mişcăm cât mai repede şi cât mai bine, ca începutul de campionat să fie un început corect, care să ne dea şansa să punem în practică proiectul de viitor pentru Pandurii Târgu-Jiu”, a declarat directorul sportiv al clubului, Camilian Floroiu.Oficialul trupei gorjene a mai spus că îşi doreşte ca la Târgu-Jiu să rămână toţi fotbaliştii din sezonul recent încheiat. Floroiu şi-a exprimat încrederea că, de data aceasta, în oraşul lui Brâncuşi vor evolua şi jucători cu experienţă. Oricum, Pandurii şi-ar dori să repatrieze şi foşti componenţi ai echipei. ,,În momentul de faţă mi-aş dori să-i păstrez pe toţi. Sunt extraordinari. Eu nu mi-aş dori să plece, poate să îşi dorească ei să plece. Avem câţiva copii care au confirmat în ultimele etape, şi vor rămâne alături de echipă. Vom încerca să plombăm formaţia, să implementăm şi jucători cu experienţă. Dacă licenţierea ne va permite, suntem pregătiţi să aducem şi unu-doi jucători străini de bună calitate. Am avut discuţii în toată această perioadă cu Willy Ngoma”, a precizat Floroiu.Directorul sportiv a admis că dacă membrii asociaţi se întorc lângă echipă ar putea avea loc şi schimbări la nivel tehnic şi administrativ.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here