Pandurii s-au întors cu punct de la Bacău

1108

Pandurii Târgu Jiu a obţinut o remiză pe terenul formaţiei Aerostar Bacău, scor 1-1. După o săptămână plină de frământări, în care s-a aruncat cu acuzaţii, echipa fanion a Gorjului a reuşit să plece cu un punct de pe terenul unei contracandidate la rămânerea în eşalonul secund. Brandon Diau a scăpat de Covid-19 şi a început titular partida de pe Stadionul Aerostar. De asemenea, Marian Pleaşcă s-a alăturat lotului gorjean şi a jucat din primul minut. Golul vizitatorilor a fost încris de Gabriel Dodoi, după o gafă mare a lui Segev, care a trimis, prea uşor, o pasă spre propriul portar. Atacantul gorjean a interceptat balonul, l-a driblat pe Cebotari şi a trimis în plasa porţii (18). Acelaşi Dodoi putea majora avantajul pandurilor pe final de repriză, dar portarul gazdelor a avut o intervenţie salvatoare cu piciorul (41). Atacantul împrumutat de la Craiova II, Alex Popescu, a egalat în minutul 47, după o acţiune prelungită a moldovenilor. Cele două formaţii şi-au împărţit ocaziile până la final, dar evoluţia din teren a fost marcată de un vânt puternic, iar scorul nu s-a mai schimbat. Înainte de meci, antrenorul Călin Cojocaru, a anunţat că, în această săptămână, echipa îl va legitima, în sfârşit, şi pe Emmanuel Okeke. De asemenea, Prince Buaben şi Bakary Jaiteh au şanse mici să revină la Târgu-Jiu. ,,Okeke a avut niște probleme cu actele și de asta nu a putut juca pentru noi în meciurile oficiale. Sper ca în două-trei săptămâni să debuteze în Liga 2. Bakary n-a mai revenit încă. Are probleme cu impresarul. Buaben are o vârstă și cred că își caută un contract mai bun, în afara României”, a dezvăluit principalul echipei. În urma rezultatului de la Bacău, formaţia noastră a acumulat 8 puncte în clasament. Aerostar ocupă penultimul loc în Liga 2, cu 10 puncte. În runda viitoare, Pandurii întâlneşte o candidată la promovare, ASU Poli Timişoara. Meciul se joacă la Târgu-Jiu.

AEROSTAR BACĂU – PANDURII TÂRGU JIU 1-1 (0-1)
Stadion: Aerostar (Bacău);
Arbitru: Cristian Codrea (Baia Mare); Asistenți: Răzvan Claudiu Tudor și Daniela Constantinescu (ambii din Craiova); Rezervă: Vlad Baban (Iaşi); Observatori: Bogdan Zanfirescu (Botoşani) și Bogdan Gheorghiță (Vaslui).
Bacău: L. Cebotari – Andr. Alecsandru, C. Ardei, I. Chirilă, D. Mureșan – Segev, P. Popescu – D. Burlacu, Al. Popescu, Vl. Mihalcea (63, Danale) – Ct. Vraciu (cpt.). Rezerve: Deronja – Bobaru, Oteliță, Bobârnac, Dr. Petrișor, Al. Tofan. Antrenor: Mihai Ionescu
Pandurii: Aldescu – Pleașcă, Diau, Moisie, D. Filip – Sylla (90+1, Corduneanu), Bunga (85, Rasoveanu), F. Acosta, Velcotă (90+1, Pleșa) – St. Goma (48, Răchișan, 85, Zaborowski), Dodoi Rezerve: Iovicin – Nic. Cotolan, R. Cojocaru, Habet. Antrenor: Călin Cojocaru
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here