Pandurii, primul antrenament. Bogoi mai vrea jucători

16

După o vacanţă “consistentă”, pandurii au revenit, sâmbătă, la antrenamente. În plină iarnă, cu terenurile înzăpezite, elevii lui Adrian Bogoi nu au altă soluţie decât să pregătească la Târgu- Jiu a doua parte a sezonului, una care se anunţă extrem de grea. La reunire nu au fost prezente nume sonore, nici măcar Gabriel Dodoi, atacantul care aşteaptă “hârtia” de dezlegare pentru a putea evolua din nou în alb-albastru. Au mai lipsit francezii Philippe Nsiah şi Moussa Konate, iar lotul a fost completat cu juniori.
Antrenorul Adrian Bogoi a admis că există o probabilitate foarte mare ca principalul marcator al echipei, Nicolae Pîrvulescu, să meargă la Cluj încă din această iarnă, în schimb George Tudoran, care a semnat cu Rapid Bucureşti, va pleaca în Giuleşti la vară. “Am început pregătirea, în mare cu acelaşi lot de jucători. Singurii absenţi de la reunirea lotului sunt cei doi francezi, Moussa şi cu Philippe, pe care îi aşteptăm săptămâna viitoare pentru că am înţeles că sunt ceva probleme cu biletele de avion.Pîrvulescu şi Tudoran, care au semnat cu Universitatea Cluj şi Rapid, deocamdată sunt jucătorii noştri, cred că doar Pîrvulescu va pleca din această iarnă. Aşteptăm şi noi întăriri pentru că avem nevoie de cel puţin cinci-şase jucători. Va fi o competiţie destul de dificilă şi trebuie să ne pregătim cu toate aspectele pentru partea a doua a campionatului. Noutăţi nu avem, avem jucători tineri, de la juniori, avem pe listă câţiva fotbalişti care o să vină la echipă începând de luni. Sper să facem un retur bun de campionat şi să acumulăm puncte care să ne scape de orice grijă. Vrem să ne consolidăm un lot pentru ediţiile viitoare. Nu plecăm nici anul acesta de la Târgu-Jiu, dar chiar dacă mergeam la munte sunt aceleaşi condiţii, chiar mai slabe, iar în străinătate nu avem posibilitatea”, a precizat Bogoi. La Târgu- Jiu ar putea ajunge chiar fotbalişti de la Universitatea Cluj în contul transferului imediat al lui Pîrvulescu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here